Pentru pompierii de la ISU Banat, Moș Crăciun a venit mai devreme. Salvatorii au primit dotări noi cu care vor acționa mai ușor în situații de urgență.
Astăzi, au fost predate către ISU Timiș două autospeciale de stingere cu tunuri de apă și spumă, cât și șapte ambarcațiuni pneumatice de salvare și intervenție pe apă și gheață. Valoarea celor două autospeciale este de aproape 900.000 lei, iar ambarcațiunile au costat 112.000 lei. De asemenea, urmează a fi achiziționat un generator de mare putere, 450 KWA, în valoare de 610.000 lei, cât și un echipament pirotehnic în valoare de 68.000 lei.
„Cred că ultimii doi ani au fost unii dintre cei mai buni pentru ISU, în ceea ce privește dotarea cu echipamente noi. Asta se datorează în mare parte și Consiliului Județean. Am alocat sume considerabile pentru a crește capacitatea de răspuns în situații de urgență. Sunt investiții în siguranța timișenilor. Nu ne oprim aici, mai sunt multe de făcut. Alocăm bani celor de la ISU și pe bugetul din 2020”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Investițiile din fonduri de la Consiliul Județean Timiș nu se opresc la echipamente. Sunt alocați bani și pentru imobilele subunităților ISU din județ. Astfel, urmează construcția de noi sedii pentru stația de pompieri Făget și punctul de lucru Cărpiniș. De asemenea, se va realiza și un dispecerat integrat pe amplasamentul existent din Timișoara, str. Cluj nr. 14.
Cele două milioane lei nu sunt singurii bani alocați de Consiliul Județean pentru situațiile de urgență în 2019. CJ Timiș, prin ADIVEST, asigură cofinanțarea într-un proiect transfrontalier România – Ungaria, ce are ca obiectiv achiziționarea a trei autospeciale complexe de intervenție, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 850.000 euro.
[…] Sursa – Banat Azi, https://www.banatulazi.ro/dotari-noi-la-isu-banat-foto-video/ […]