Momentul în care Timişoara a devenit, în 20 decembrie 1989, primul oraş liber de comunism din România a fost marcat, marţi, la ora 12 fix, în centrul oraşului, acolo unde timișorenii au rămas în stradă până la fuga dictatorului. Astfel, timp de trei minute, sirenele antiaeriene au sunat în Piaţa Victoriei. La eveniment a participat şi un grup răsfirat de revoluţionari, luptători cu merite deosebite sau luptători cu rol decisiv, cine mai știe, care a urcat în balconul Operei – simbol al Revoluţiei. Dacă, în primii ani după Revoluție, reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari, rude ale victimelor, organizau pelerinaje către crematoriul din București sau locul din Popești-Leordeni unde s-a aruncat cenușa eroilor Timișoarei, a căror cadavre au fost furate de la Spitalul Județean, în acest an manifestările comemorative au devenit mai apatice.

Titlul de revoluționar a devenit ușor peiorativ după ce, nu cu mult timp în urmă, a fost arestat de procurori timișoreanul Adrian Sanda, fostul secretar de stat pentru problemele revoluționarilor, acuzat de trafic la nivel înalt cu titluri de luptător în Revoluție. Mai mult, magistratul care a coordonat anchetele revoluţiei de la Timişoara şi, în perioada noiembrie 1990 – aprilie 1991, a fost procuror de şedinţă la procesele revoluţiei derulate la Timişoara şi Bucureşti, colonelul Romeo Bălan, a dezvăluit că, în timpul evenimentelor din decembrie ’89, în România nu au acţionat niciun fel de terorişti. „Nu cred că au existat terorişti, ci diversiuni. Cine le-a pus la cale şi le-a întreţinut, este o altă discuţie. După data de 22 decembrie am avut 20 de morţi. Cine a tras şi de ce, în condiţiile în care forţele de represiune pactizaseră cu mulţimea, este o întrebare la care încă nu s-a răspuns…”.

Chiar și fostul șef al Departamentului Securității Statului, generalul Iulian Vlad, condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat doar 4, a venit la Timișoara pentru a-și lansa o carte și pentru a le spune răspicat revoluționarilor, care nu l-au mai înfruntat ca altădată, că în decembrie 1989 nu a fost nicio revoluție, ci doar o lovitură de stat. Până când populația care a ieșit în stradă și istoricii se vor pune de acord cu semnificația evenimentelor din decembrie 1989, revoluție sau lovitură de stat, să remarcăm faptul că procurorii militari dezleagă, rând pe rând, toate misterele acelor zile. Chiar și tentativa de ștergere a urmelor crimelor de la Timișoara, așa cum a fost etichetată operațiunea milițienească de sustragere a cadavrelor de la morga Spitalului Județean…

Conform documentelor aflate în arhivele Parchetului Militar, în decembrie 1989 au murit 1.104 persoane

În 20 decembrie 1989, Timișoara a intrat definitiv în stăpânirea populației, transformându-se în primul oraș liber de comunism din marea închisoare care devenise în acele zile România. Între 16 și 20 decembrie 1989, orașul de pe Bega a purtat, singur, un înverșunat război cu unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume. De-o parte populația neînarmată, de cealaltă parte – Securitatea, Miliția, Armata și trupele zeloase de activiști ai partidului. Toate metodele și mijloacele de reprimare s-au dovedit, însă, neputincioase în fața dorinței de libertate a timișorenilor și a hotărârii lor de a învinge. Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. 59 de morți și sute de răniți au reprezentat primul tribut plătit de Timișoara pentru libertate, fără a mai pune la socoteală distrugerile materiale evaluate la peste cinci miliarde de lei ceaușiști.

Din acea zi, întreaga activitate din oraș a fost condusă, de la tribuna din balconul Operei, de către Frontul Democrat Român, exponent, în acel moment, al Revoluției de la Timișoara. În manifestul Frontului Democrat Român, care este considerată prima platformă program a unui partid politic postrevoluționar, s-a cerut, în ton cu lozincile scandate în stradă, înlăturarea dictatorului, jos comunismul și alegeri libere. În acea zi, armata a fraternizat cu demonstranții, hotărând să apere împreună cu ei victoria obținută.

În aceste zile, la împlinirea a 27 ani de la declanșarea evenimentelor din decembrie 1989, istoricii încă se întreabă dacă a fost revoluție, revoltă populară, complot urmat de o lovitură de stat, rebeliune sau un amestec bine dozat din toate acestea. Dacă vorbim de starea de spirit anticomunistă, ea a început să se manifeste încă de prin anii ’46-’47, însă nemulțumirea maselor a atins punctul culminant în decembrie 1989.

Conform documentelor aflate în arhivele Parchetului Militar, în decembrie 1989 au murit 1.104 persoane, dintre care 162 până la 22 decembrie, când soții Ceaușescu au părăsit sediul Comitetului Central, și 942 după această dată. Datele de ancheta au stabilit că un număr de 333 de morți și 648 de răniți au fost urmare a acțiunii forțelor armate, în timp ce personalul Ministerului de Interne ar fi împușcat 63 de persoane și rănit alte 46. De-a lungul celor 27 ani trecuți de la Revoluție, anchetatorii au încercat să răspundă la câteva întrebări, în spatele cărora se ascund și misterele evenimentelor din Decembrie 1989. Unul dintre acestea, furtul cadavrelor revoluționarilor timișoreni uciși, transportul și incinerarea lor la București, aruncarea cenușii într-un canal din localitatea Popești-Leordeni a fost dezlegat de procurori cu ajutorul martorilor care n-au mai putut să tacă.

Ofiţerii din Miliţia Timiş care au participat la operaţiunea „Furtul cadavrelor”

Pentru înlăturarea, în parte, a urmelor genocidului comis la Timişoara, în seara de 18 decembrie 1989, generalul Nuţă Constantin i-a convocat pe Mihalea Velicu, Macri Emil, Teodorescu Filip, Sima Traian, Ghircoiaş Nicolae, Deheleanu Ion şi Corpodeanu Ion, cărora le-a transmis ordinul de a fi ridicate cadavrele de la Morga Spitalului Judeţean din Timişoara şi de a le transporta la Bucureşti. Cu acest prilej s-a stabilit ca Ghircoiaş Nicolae, director al Institutului de Criminalistică din Inspectoratul General al Miliţiei, să coordoneze activitatea de selectare a cadavrelor ce urmau a fi ridicate, întrucât acesta cunoştea situaţia morţilor şi răniţilor. Deheleanu Ion urma să asigure autovehiculul frigorific de mare tonaj. Corpodeanu trebuia să desemneze ofiţerii de miliţie care urmau să ridice cadavrele din morgă şi să le încarce în autovehicul. Conform planului stabilit, Deheleanu Ion a luat legătura, telefonic, cu inginerul Dan Rotariu de la Autobaza „Comtim”, căruia i-a cerut să trimită la inspectorat un autovehicul frigorific. Pentru ridicarea cadavrelor şi încărcarea lor în autovehicul, Corpodeanu Ion i-a desemnat pe ofiţerii de miliţie Veverca Iosif, Avram Gheorghe, Mişa Eugen, Preda Laurenţiu, Grui Tiberiu şi Peptan Eugen. La spital, Corpodeanu Ion şi Ghircoiaş Nicolae s-au deplasat la doctorul Golea Ovidiu, directorul Spitalului Judeţean. Acestuia i-au cerut să deschidă Morga, pentru a o degreva de cadavre, cu precizarea că acestea urmează a fi depozitate într-un alt loc, mai bun, pentru conservarea lor. Între orele 1,30 şi 4,15, cei şase ofiţeri, desemnaţi de Corpodeanu Ion, au încărcat în autovehicul 40 de cadavre indicate de Ghircoiaş Nicolae, care întocmise anterior situaţia morţilor.

Pentru reuşita operaţiunii şi pentru a nu fi descoperiţi de personalul medical, Corpodeanu Ion şi Ghircoiaş Nicolae au luat măsuri pentru întreruperea iluminatului din curtea Spitalului. În jurul orei cinci dimineaţa, conform planului stabilit, autovehiculul a plecat spre Bucureşti, escortat de „Dacia” în care se mai aflau doi ofiţeri de miliţie. Potrivit înţelegerii, cele două autovehicule au fost aşteptate la km 36, lângă Bucureşti, de o echipă de ofiţeri condusă de Baciu Ion, şeful Direcţiei Economice din IGM. Aici, numerele de înmatriculare ale celor două autovehicule au fost înlocuite cu numere de Bucureşti, iar conducerea lor a fost preluată de o echipă de ofiţeri din IGM. În cursul nopţii de 19 spre 20 decembrie 1989, cât şi a doua zi, cele 40 de cadavre au fost incinerate în Crematoriul „Cenuşa”, iar cenuşa a fost încărcată în patru tomberoane şi, apoi, aruncată într-o gură de canal de pe raza comunei Popeşti Leordeni.

„Corpodeanu l-a intrebat pe doctorul Golea dacă are cheia de la morga!”

Ghircoiaş Nicolae a recunoscut în instanţă, în totalitate, săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa. Singura apărare pe care şi-a formulat-o a fost că a executat un ordin. Iată declaraţia sa din timpul procesului public al Revoluţiei, proces transmis pe toate posturile naţionale de radio şi televiziune. „Fără nici un fel de introducere, Corpodeanu l-a întrebat pe doctorul Golea dacă are cheia de la morgă. Golea a ieşit şi, după circa un minut, a revenit cu cheia. El ne-a condus pe scări, prin subsol, pe nişte culoare, până la morgă. Corpodeanu cu doi ofiţeri au ieşit în curte. Eu cu doctorul Golea am rămas îm prosectură. Erau foarte multe cadavre. Nu cunoşteam cine sunt persoanele identificate, nu dispuneam decât de un petic de hârtie, cu un nume şi un număr. În timp ce mă aflam în morgă şi îmi puneam problema cum să stabilesc cu cei decedaţi, Corpodeanu a venit şi a cerut doctorului Golea cheile de la lacătul de la poarta spitalului. Golea a venit cu un mănunchi de chei. Nu după mult timp, poarta a fost deschisă, pentru că am văzut intrând o autoizotermă în curte. S-a trecut la ridicarea celor identificaţi. A ridicat o persoană, a ridicat două. Atunci am întrebat ce fac, unde-i duc. Pare-mi-se, Corpodeanu mi-a răspuns că vor fi duşi la Arad sau Cluj, în vederea conservării, până se liniştesc spiritele. Corpodeanu mi-a spus că au fost încărcate 40 de cadavre. De la spital am plecat la inspectorat. În urma noastră venea autoizoterma. L-am întrebat de ce vine autoizoterma după noi. A spus că aşa e ordinul. I-am raportat lui Nuţă ce persoane identificate au rămas în morgă. Era vorba de 16 cadavre, zece cunoscute şi alte şase cu posibilităţi de identificare”.

„Unii dintre decedaţi prezentau câte patru-cinci plăgi împuşcate”

„Unii dintre decedaţi prezentau patru-cinci plăgi împuşcate, atât la nivelul coastelor, cât şi la nivelul abdomenului. Foarte puţine au avut plăgi la nivelul capului. Despre un caz îmi amintesc că mi-a semnalat doctorul Golea; era vorba de o tânără adusă de colegi, care avea decupat efectiv osul cranian, pe o porţiune de 15-16 cm. Împuşcăturile erau grupate, ceea ce denota că s-a tras foc automat. Cele 40 de cadavre nu au fost autopsiate. Miroseau greu. Mirosul în Morgă era insuportabil. Procuratura dăduse aprobare ca aceşti decedaţi să nu mai fie necropsiaţi. În 21 decembrie 1989, Nuţă mi-a ordonat să distrug registrele, respectiv fişele preluate de la Spitalul Judeţean, plicurile cu impresiuni digitale şi notiţele cu datele despre cadavrele din Morgă. Am coborât la etajul doi, unde erau nişte birouri ale criminaliştilor, l-am luat pe şeful de birou, maiorul Gelu Popovici. Pentru că nu cunoşteam unde e crematoriul Inspectoratului, l-am rugat să vină cu mine, să aruncăm astea în foc. M-a însoţit până la uşa crematoriului. I-am dat pachetul şi i-am spus: «Du-te şi pune-l în foc! ». Era un fum foarte mare, nu se vedea ce e înăuntru, nu cunoşteam topografia locului. Îmi făcea impresia că trebuie străbătute mai multe încăperi, nici azi nu ştiu. Nuţă era în curtea Miliţiei, lângă un ARO de culoare alb-gri şi mi-a spus când am ieşit din clădire: «Distruge tot, urcă-te într-o maşină şi pleacă!»”

1 de 4