Şoferii care au maşini cu inspecţia tehnică periodică expirată sau anulată riscă suspendarea automată a înmatriculării, începând cu data de 20 mai. Aceeaşi măsură se va lua şi în cazul depăşirii termenului de 90 de zile pentru transcrierea dreptului de proprietate, a explicat pentru RRA şeful Direcţiei Permise şi Înmatriculări, Florin Catană.
„Dacă eu vând astăzi un autovehicul unei alte persoane, acea persoană este obligată ca în termen de 90 de zile să solicite şi să efectueze transcrierea vehiculului pe numele său. În situaţia în care nu va face acest lucru, va interveni suspendarea înmatriculării şi aceasta va fi sancţionată contravenţional, plus vor fi reţinute documentele de înmatriculare ale vehiculului. Cele 90 de zile vor curge de la data înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare. În urma notificării de către Administraţia Financiar-Fiscală cu privire la schimbarea proprietarului, Direcţia Regim Permise şi Înmatriculări a Vehiculelor va înscrie această menţiune în evidenţele proprii, urmând ca, în cazul în care nu se face acea transcriere în termenul prevăzut de lege, să opereze suspendarea în mod automat”, a spus Catană.
Suspendarea înmatriculării se sancţionează cu amendă de până la 2.900 de lei, iar circulaţia cu o maşină pentru care s-a dispus suspendarea temporară a înmatriculării este infracţiune, pentru care se întocmeşte dosar de cercetare penală. RADOR
sursa: capital.ro