Poliţiştii timişeni au întocmit un dosar penal in rem pentru fals intelectual şi zădărnicirea combaterii bolilor, după ce în mass-media au apărut informaţii potrivit cărora persoane care aveau certificate de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 au ajuns la spital cu forme grave ale bolii.
“Poliţia s-a autosesizat şi a întocmit dosar penal pentru fals intelectual şi zădărnicirea combaterii bolilor, după apariţia în mass-media a informaţiei potrivit căreia unele persoane ar fi folosit certificate de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 false”, spun reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
Poliţia s-a autosesizat în acest caz semnalat de medici de la Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timişoara, care au remarcat că au ajuns internaţi cu forme severe pacienţi care declarau că au fost vaccinaţi, dar în realitate au minţit.
„Rugăm responsabilitate, oamenii să nu obţină acel certificat degeaba, să nu dea bani pe acel certificat şi rugăm medicii de familie să nu se compromită la aceste acte. Ei vin la spital cu forme foarte severe de boală şi se declară vaccinaţi şi noi ne punem întrebări cât de vaccinat este pacientul respectiv şi dacă vaccinul mai are vreun efect sau nu. Este un act ilegal să dai o adeverinţă de vaccinat la o persoană care nu s-a vaccinat, doar ca să circule liber”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timişoara, Cristian Oancea.
Și polițiștii fac apel la cetățeni să raporteze astfel de fapte, care pun în pericol sănătatea publică.