Dosar penal în cazul intervenției autorităților la Colectiv

78

Procurorii militari au deschis dosar penal in rem în cazul intervenției autorităților la incendiul din Clubul Colectiv, în urma imaginilor apărute recent în spațiul public și care au fost ținute ascunse timp de aproape patru ani, anunță Parchetul General.

Sunt vizate infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu privind modul de intervenție și acordare a primului ajutor, precum și sustragere sau distrugere de probe. De asemenea, se fac cercetări in rem pentru profanare de morminte, după ce șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Orlando Şchiopu, se aude pe înregistrări înjurând.

„Procurorii militari de la Parchetul Militar al Tribunalului Militar București au dispus marți începerea urmăririi penale cu privire la fapte pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, pentru cercetări cu privire la aspectele care rezultă din vizionarea imaginilor video apărute în spațiul public în legătură cu modalitatea de intervenție și acordarea primului ajutor la incendiul de la clubul Colectiv, în seara de 30 octombrie 2015, de către persoane care au calitatea de militari.

De asemenea, a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunile de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri referitor la împrejurările în care persoane având calitatea de militari din cadrul IGSU au reținut și ascuns pentru o lungă perioadă de timp (aproximativ 4 ani) mijloace de probă constând în înregistrări audio-video ori fotografii care surprindeau momentele ulterioare incendiului din Clubul Colectiv.

Jurnaliștii de la Libertatea au publicat, joi, un filmuleț de aproape 21 de minute, care ar fi fost furnizat de un ofițer de pompieri și surprinde primele momente ale intervenției autorităților în 30 octombrie 2015, seara tragediei din Colectiv. Imaginile arată modul haotic în care intervin pompierii, care sunt depășiți de situație, civili care cară victime, răniți duși la ambulanțe cu ajutorul unor paleți din lemn. Imaginile ar fi fost ținute ascunse de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.