Fiindcă ne-am cam întors din vacanțe și concedii, fiindcă suntem reintrați, până-n miez, în pâine, pentru că răcoarea de afară ne amintește că e ditamai toamna și că acuși ne trezim că fulguie, că Putin a dat ordin de-ncorporare, că prețul gazelor și al curentului ne privește de foarte sus, am putea fi nițel în răspăr cu situația din teren și am putea visa.

La ce? La cum ar arăta o vacanță ideală. Credeți că trebuie imaginație pentru asta? Poate, dar eu, zău, n-aș avea nevoie decât de-o insulită pe la tropice, lipsită de oameni, animale și insecte, dar doldora de verdeață, pomi fructiferi, legume și floricele, o cascadă a unui râuleț potabil, care să curgă din stânca înaltă de 458 de metri și care să se verse în oceanul ce gâlgâie de rechini-fierăstrău și rechini-ciocan, de care să mă folosesc cu îndemânare ca să tai și să bat cele trebuincioase pentru încropirea unei colibe unde să șed, într-un hamac, și să mă joc pe telefon, să citesc, să dorm, să mai intru pe Facebook ca să văd ce mai e prin lume, să dau like-uri la postările simpatice, să fac poze, dar să mă abțin să le postez, ca să nu mă trezesc peste mine cu niscai prieteni ori cunoscuți cu chef de chef sau, și mai horror, de cenaclu literar, să fac baie după baie în apa turcoaz a golfului protejat de un recif de corali și să înot alături de pești colorați și comestibili, să-mi fac corespondența, să intru pe internet și să văd ce cărți au mai apărut, să mai lucrez la zidurile de apărare ale castelului de nisip început chiar din prima zi, să urc, înainte de apus, spre vârful stâncii, printre pomi și copaci ca să adun niscai lemne uscate, fructe și legume proaspete pentru cina la care-mi voi face o omletă din ouă de rață sălbatică, ananas și ceapa ciorii, apoi, după masă, să caut, pe plajă, pietricele late și nu foarte grele, ca să-i dobor lui Russell Byars recordul mondial la aruncat piatra pe apă și să ating suprafața apei măcar de 52 de ori, să-ntind plasa de pește, ca să am a doua zi de-un grătar, să mai trag o baie înainte de culcare, să mă clătesc în apa râului, încât să se ducă sarea de pe mine și să nu-mi strângă pielea, să-mi prepar un fresh din citrice, fiindcă acolo e puțin cald și am o senzație vagă de sete, să mai citesc ceva, poate să și scriu, dacă-mi dă ghes muza, dar mai ales să nu adorm cu lumina aprinsă, nu carecumva să o zărească din larg vreo ambarcațiune, iar căpitanului să-i încolțească sub șapcă ideea să vină și să mă salveze.