0.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

FOTO – VIDEO | DOOMFEST 2.0, festivalul caritabil în cadrul căruia timișorenii au avut ocazia să contribuie la recondiționarea caselor vechi din Banat

Muzică bună, mâncare și, nu în ultimul timp, un spirit caritabil pentru o cauză bună. DOOMFEST 2.0, aflat la cea de-a doua ediție, este un festival unde timișorenii se pot bucura și pot contribui la restaurarea caselor trecute de prima tinerețe din Banat!

Festivalul, organizat de Clubul Moto Doomstriker LEMC Banat, clubul moto ai cărui membri sunt apărători ai legii. Evenimentul se află la cea de-a doua ediție și se desfășoară la Hanul KM6.

Evenimentul a fost, în primul rând caritabil, așa că toți cei care au luat parte la Doomfest 2.0 au avut ocazia să doneze cât au considerat de cuviință în cutiile albe marcate cu afișul fesivalului.

Banii strânși vor fi redirecționați spre Asociația Acasă în Banat, iar cu ajutorul fondurilor vor fi achiziționate materiale și vopseluri, care vor deservi voluntarilor asociației, care urmează să reabiliteze mai multe locuințe vechi, cu o arhitectură deosebită, în satele bănățene. Unele dintre aceste case aparțin unor familii mai puțin înstărite.

„Festivalul susține proiectul nostru, „Colour the Village”. Plănuim să zugrăvim, la fel ca în fiecare an, 30 de case pe parcursul a trei zile. Ne străduim să adunăm foarte mulți voluntari și foarte multe materiale de construcție. Nevoia este mare, atât de materiale de contrucție, cât și de vopseluri, pensule, dar și hrană pentru voluntari. Acest festival vine tocmai în sprijinul inițiativei noastre, care se va desfășura anul viitor. Inițiativa colaborării a venit din partea motocicliștilor. Am fost pe aceeași lungime de undă pentru că ei au înțeles ce vrem să facem noi, dar și faptul că noi vrem să schimbăm nu doar case, ci și comunități întregi. Efectul pe care proiectul nostru în are în fiecare comunitate se vede cu ochiul liber”, a spus Nicoleta Trifan, vicepreședinta asociației Acasă în Banat.

În fiecare an, „Colour the Village”, proiectul inițiat de asociația Acasă în Banat strânge numeroși voluntari. De la an la an tot mai mulți vor să se implice pentru a le oferi o altă înfățișare caselor vechi din satele bănățene.

Dacă în prima ediție, s-au implicat 250 de voluntari, în ediția din 2023 aproape 500 de persoane au ajutat la recondiționarea caselor vechi. Cu toții au fost voluntari, însă ei au primit trei mese în fiecare zi, pentru implicarea lor în proiect. Localnicii au primit cu mult drag inițiativa. „În fiecare ediție a fost foarte bine primită. Vă recomand să mergeți în comuna Eftimie Murgu din Caraș – Severin, unde am avut prima ediție, ca să vedeți chiar dumneavoastră ce s-a întâmplat. Diferența este foarte mare. Satele practic renasc, nu doar datorită caselor recondiționate, dar și pentru că oamenii devin mai deschiși pentru a hăsi soluții pentru a primi turiști sau a organiza activități care să atragă turiști în satele bănățene”, a spus Nicoleta Trifan. 


Inițiativa strângerii de fonduri pentru proiect a venit din partea motocicliștilor Clubului Doomstriker LEMC Banat

„Am avut multe proiecte de analizat la începutul anului, când a trebuit să hotărâm ce scop caritabil vom susține pentru evenimentul de anul acesta. Ceea ce ne-a convins este ceea ce fac acești oameni de la Acasă în Banat încă din 2019 încoace. Până acum au reușit să schimbe nu doar fața satelor vechi din Banat, ci și modul în care funcționează o comunitate rurală. Ne-au convins cu încăpățânarea cu care o fac și am zis ‘de ce nu?’. Vrem să ajutăm cu cât putem. Sincer, încă suntem în punctul în care considerăm că nu facem suficient”, a declarat Hajdu Attila, președintele clubului moto Doomstriker LEMC Banat.

Instituție parteneră este Universitatea de Științe ale Vieții Regele Mihai I din Timișoara

„Deja este al doilea an în care Doomstriker LEMC Banat, care este o asociație de oameni ai legii care iubesc motociclismul, alături de Universitatea de Științe ale Vieții au dat mâna pentru a contribui la dezvoltarea comunității pentru a schimba în bine viața comunitatea nu doar în Banat, ci poate și la nivel de țară, pentru că la DOOMFEST 2.0 au fost prezenți participanți din toată țara, care au venit aici special pentru acest moment. Încercăm să facem un bine comunității. Sprijinim împreună proiectul ‘Colour the village’, inițiat de asociația ‘Acasă în Banat’. Anul viitor vor fi renovate fațadele caselor unui sat din Banat, mai precis din Caraș – Severin. Împreună putem schimba în bine tot ceea ce în prezent nu funcționează”, a precizat Ingrid Nicolaescu, cadru didactic la Universitatea de Științe ale Vieții Regele Ferdinand I din Timișoara.

Universitatea de științe ale Vieții Regele Mihai I din Timișoara a pus la dispoziție tot ceea ce a putut pentru a se implica în inițiativa Doomstriker LEMC Banat. În cadrul eveimentului au participat voluntari din cadrul facultăților, care, pe lângă faptul că au gătit bucate gustoase, i-au învățat pe toți cei curioși despre teme care presupun științele vieții. Spre exemplu, cei mici, dar și părinții lor au învățat despre cum să evite risipa alimentară, preparând feluri gustoase de mâncare cu alimentele rămase în frigider. Mai precis, voluntarii au gătit chiar și ruladă cu pui și legume ori cu somon afumat și legume proaspete de la producătorii locali.

Toate concertele artiștilor au fost pro bono

În cele două zile de DOOMFEST au urcat pe scenă zeci de artiști, maeștri ai genurilor rock, metal, chiar și jazz, iar concertele au continuat până târziu în noapte.

Printre artiștii care au urcat pe scenă în cadrul festivalului s-a aflat și Ingrid Nicolaescu care, în plus față de cariera sa de profesoară, are și o mare pasiune pentru muzică. Spune că Jazz-ul este chemarea ei. A reușit să vrăjească cu vocea sa publicul prezent la festival. Ingrid a cântat live pe scenă coveruri pentru melodii deosebit de cunoscute, de la Frank Sinatra – Fly me to the moon sau chiar și Zaz – Je veux.

Fiind un eveniment caritabil, toți artiștii au fost de acord să cânte fără obișnuitele onorarii de participare. În timpul concertelor, au reamintit publicului că evenimentul este unul caritabil și i-au invitat să doneze pentru restaurarea caselor vechi din satele bănățene.

Unii dintre artiști chiar și-au propus să participe ei înșiși la restaurare și să dea o mână de ajutor la vară. Este vorba despre Alex Czirai, chitaristul trupei Arhivers, ai cărei membri au venit Timișoara, tocmai din Bistrița. Tânărul chitarist s-a arătat atât de impresionat de inițiativa asociației Acasă în Banat, încât și-a propus ca la vară, să vină înapoi în Banat și să ia pensula în mână, pentru a contribui el însuși la restaurarea caselor.

„Concertul de vineri seara a fost unul gândit în așa fel încât să servim pentru această cauză, pentru care Doomstriker LEMC, alături de asociația Acasă în Banat se luptă. A fost un spectacol pe care l-am pregătit alături de băieții (n.r membrii trupei), aproape toată vara. L-am cântat de atâtea ori la repetiții, ca să fim ferm convinși că vom aduce publicul lângă noi. Ne bucurăm din tot sufletul și le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat!” a spus Alex Czirai, chitaristul, dar și unul dintre soliștii formației Arhivers, din Bistrița.

Întrebați cum de au ajuns tocmai la un festival din Timișoara, chitaristul a povestit faptul că s-a împrietenit cu motocicliștii timișoreni la Festivalul „Celtic Transilvania”, un eveniment destul de cunoscut în rândul iubitorilor de rock și metal.

În timpul concertului, băieții de la Arhivers au avut chiar și un moment mai deosebit. Au cântat un cover al melodiei Cargo – Călare pe motoare. În timpul concertului live al formației, președintele Doomstriker LEMC Banat și-a turat propriul motor aflat în fața scenei, pentru ca pe melodie să se audă sunetul mult – iubit de oricare motociclist sau pasionat de moto. Bineînțeles că, pe scenă, momentul a fost însoțit de un joc de fum, dar și de lumini. Momentul a fost unul atât de iubit de public, încât publicul a cerut chiar și un Bis.


Seara a continuat cu ceaun de purcel

Studenții Universității de Științe ale vieții Regele Mihai I din Timișoara, alături de voluntarii asociației Acasă în Banat au pregătit, sub atenta supraveghere și îndrumare a bucătarului iscusit, Paul, un ceaun delicios de papricaș picant de purcel, marca „Bucătăria lui Paul”.

De ani de zile Paul gătește pentru voluntari și asociații, deși a mărturisit că acesta nu-și dorește onori publice, acesta este un bucătar dedicat, care pune multă pasiune în munca sa, pe care o face cu atâta sârg.

Până s-a făcut ceaunul, tinerii voluntari au pregătit pâine cu untură, ornată cu ceapă și ardei, care le-a ținut de foame celor hămesiți. La standul universității a fost veselie mare. Studenții voluntari s-au simțit bine pregătind bucatele, iar toți cei care au trecut pragul standului au fost invitați să mănânce câte o pâine cu slănină, la fel cum făceau bunicile noastre, când eram copii.

Ba mai mult, după încheierea festivalului, studenții voluntari l-au sărbătorit pe colegul lor, al cărei zi de naștere este chiar duminică, 22 septembrie. El a fost întâmpinat cu aplauze chiar și de către public, în încheierea festivalului. Cu această ocazie, dar și pentru pasiunea de care a dat dovadă, îi urăm și noi tânărului student un călduros „La mulți ani!”

Expoziții de artă, ateliere de desen pentru copii, dar și pictură pe față

Evenimentul a fost unul deschis publicului. După cum însuși Hajdu Attila, organizator al festivalului a menționat, DOOMFEST 2.0 nu a fost un festival moto clasic, ci mai degrabă un eveniment dedicat „familiei și prieteniei”.

Au fost mulți copii care au participat la eveniment, alături de părinții lor. În cadrul festivalului, cei mici au avut parte de pictură pe față, ateliere de desen, cursuri de prim ajutor, dar și alte activități. Ei au avut ocazia să vadă cum arată un echipament al polițiștilor, dar să-și facă noi prieteni. Curioșii au avut ocazia chiar și să încerce uniforma de militar sau să tragă cu arcul.

Reprezentanții instituțiilor partenere din domeniul apărării au urcat pe scenă

Este vorba despre reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Județean de Jandarmi. De asemenea, au mai urcat pe scenă membri reprezentanți ai Spitalului Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu”, Ministerului Apărării Naționale, dar și din partea  Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Aceștia au primit, în semn de recunoștință statuete onorifice, sculptate din lemn, tricouri, dar și mici tablouri inscripționate cu mesaje de recunoștință adresate din partea clubului Moto Doomstriker LEMC Banat.

Publicul larg a fost binevenit la eveniment! Cu toate acestea, reprezentanți din țară ai clubului moto Doomstriker din Transilvania, Muntenia – Dobrogea, Oltenia și Crișana. De asemena, la eveniment au luat parte reprezentanți naționali ai clubului moto Doomstriker LEMC din Belgia, Ungaria, dar și Cehia.

Mulți alți reprezentanți ai cluburilor iubitori de moto din zonă s-au aflat la eveniment. Am putut număra peste șapte cluburi distincte.

Cu toate acestea, publicul larg timișorean și nu numai a avut ocazia să se bucure de muzică bună, distracție, dar și să contribuie la refacerea caselor vechi din Banat.

Seria de concerte caritabile s-a încheiat cu lansarea cel mai nou album muzical RaviHazard.

Foto: Doomstriker LEMC Banat 


Cirește și:

Suma de bani strânsă de motocicliștii bănățeni în cadrul festivalului caritabil DOOMSTRIKER 2.0

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moș Crăciun a adus cel mai frumos cadou pentru trei familii din Banat

Trei bebeluși s-au născut de Crăciun la maternitatea Bega. Un moment de emoție atât pentru medici și asistente, cât și pentru paciente, fiindcă acesta...

Recomandările unui medic privind consumul de alcool cu prilejul sărbătorilor

Pentru că este sezonul sărbătorilor și al concediilor, foarte mulți dintre români ar putea fi înclinați să consume băuturi alcoolice. În acest sens, este...

Citește și :