Donald Trump… ca Ceauşescu!

877

Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a făcut referire la fostul dictator român Nicolae Ceaușescu pentru a justifica menținerea invitației adresate președintelui american Donald Trump de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie.

În timpul unei interpelări în Camera Comunelor, Johnson a afirmat luni că Trump este „un prieten și un partener” al Regatului Unit și că nu trebuie „demonizat” pentru că a restricționat accesul pe teritoriul american al cetățenilor din șapte state predominant musulmane.

Șeful diplomației britanice a spus despre președintele SUA că „latră, dar nu mușcă” și a insistat că nu există motive ca vizita de stat, care presupune și primirea de către regina Elisabeta a II-a și un dineu oficial, să nu aibă loc.

„Din câte știu, și Nicolae Ceaușescu sau (președintele Zimbabwe) Robert Mugabe au fost primiți de Majestatea Sa. Cred că cei mai mulți dintre membrii Camerei vor recunoaște că este datoria noastră să facem pregătirile necesare pentru a-l întâmpina pe prietenul și partenerul nostru, liderul celei mai vechi și importante democrații și cel mai bun aliat al nostru”, le-a spus Boris Johnson membrilor Camerei Comunelor.

ceausescu-regina

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.