Dominic Fritz s-a vaccinat anti-Covid-19 cu serul AstraZeneca

75

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, s-a vaccinat, astăzi, cu AstraZeneca. Anunțul a fost făcut chiar de edil pe pagina personală de Facebook, unde acesta i-a îndemnat și pe timișoreni să se vaccineze chiar cu serul dezvoltat în Marea Britanie pentru că este un vaccin „sigur și eficace”.

„Vaccinat! Am pus și eu un umăr pentru Timișoara. Pare netonifiat, dar mușchii mei sunt pe dinăuntru. M-am vaccinat cu Astra Zeneca pentru că este un vaccin sigur și eficace. În județul Timiș și în Timișoara sunt mii de locuri libere pentru acest vaccin. Dacă faceți rezervarea azi, vă puteți vaccina poimâine, nu există listă de așteptare!

Nu ascund faptul că mă îngrijorează că ritmul de înscriere la vaccinare a încetinit și câteva centre nu funcționează la capacitate maximă pentru că locurile nu sunt ocupate.
Este alegerea fiecăruia dacă se vaccinează sau nu. Dar este evident că doar prin vaccinare masivă și rapidă vom trece peste această pandemie. Iar noi, cei din Timișoara și județul Timiș, avem acum șansa să fim primii care atingem imunizarea de masă și care ne va permite să trăim din nou o viață normală.
Medicii și asistentele în centrul în care m-am vaccinat azi, de pe intrarea Doinei, sunt extrem de empatici și nu a fost decât o mică înțepătură. Pune și tu umărul pentru Timișoara! Dacă ești deja vaccinat, vorbește azi cu un prieten sau o rudă și încurajează-i să se înscrie acum la https://programare.vaccinare-covid.gov.ro
Dacă ești în vârstă și nu te poți înscrie, te pot ajuta cei de la Direcția de Asistență Socială. Sună la 0356/406517 și asistenții noștri te vor înscrie pe platformă și te vor și programa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.