4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Dominic Fritz îi răspunde manelistului Jador, cel care nu a fost acceptat să concerteze la Filarmonica Banatul

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, susţine că nu are nicio legătură cu anularea concertului de manele pe care Jador şi Ada Dau Moda ar fi trebuit să îl susţină la Filarmonica Banatul.

Dominic Fritz, primarul Timişoarei, acuzat de manelistul Jador că ar sta în spatele anulării concertului său din Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, a ţinut să precizeze că a aflat din presă despre toată această discuţie. La fel, Fritz a văzut cum Jador a făcut turul televiziunilor naţionale unde s-a plâns că a avut parte de discriminare la Timişoara.

“Filarmonica Banatul, deşi în subordinea Consiliului Local Timişoara, are personalitate juridică proprie şi directorul este perfect capabil să ia decizii. Din câte am înţeles din presă, domnul a început să vândă bilete pentru un spaţiu pentru care nu avea contract. Poate şi eu îmi doresc să joc fotbal în Arena Naţională, dar asta nu înseamnă că încep să vând bilete pentru un meci de acolo şi să mă plâng de discriminare când acest lucru nu este posibil“, a transmis Dominic Fritz.

Într-un mesaj video, manelistul Jador a spus că nu va mai veni niciodată la Timişoara, pentru că nu a primit aprobare să cânte în sala Capitol a Filarmonicii Banatul, deşi agentul său rr fi avut o înţelege verbală cu directorul filarmonicii.

“Oricum nu o să mai vin acolo, în oraşul Timişoara nu o să mai vreau să cânt acolo, fiindcă mi se pare că sunt nişte oameni… da, sunt ţigan…şi mă bucur că sunt… am făcut o facultate, domnul primar, am făcut un master, am încercat să-mi depăşesc condiţia pentru că e greu să pleci de pe câmp, cu oile şi să ajungi Jador…Sper ca oamenii din Timişoara care discriminează ţiganii sau un gen muzica… nu ştiu ce discriminează oamenii ăştia pentru că nu-mi dau seama care este motivul principal, needucaţia mea, poate am părut prea negru şi îi deranjează, pentru că muzica pe care o fac nu găsiţi dezacorduri, greşeli gramaticale, ritmul vă deranjează? (…) Nu poate să îmi ia cineva dreptul la a cânta, dacă se lua de mine că sunt ţigan nu mă deranja. Sunt ţigan, ăsta sunt eu. Dar eu am fost la şcoală, domnul primar. Faceţi Timişoara de râs. Nu voi mai veni să cânt la Timişoara deoarece am înţeles că oamenii de acolo au fost foarte scârbiţi că eu aş veni să cânt la Filarmonică“, este mesajul lui Jador.
Sursa: adevarul.ro
Foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :