Patroana hotelului – restaurant Trio din Giroc, Ofelia Marincu, s-a stins aseară, după ce în urmă cu zece luni a fost victima unui accident rutier petrecut chiar în localitatea timișeană în care locuia și își conducea afacerea.
Accidentul s-a petrecut chiar în a doua zi de Paști a anului trecut, pe 9 aprilie 2018.
La o intersecție din Giroc, mașina în care se afla Ofelia Marincu a fost izbită violent de un alt autoturism la volanul căruia se afla un medic timișorean. Aflată pe bancheta din spate, femeia a fost rănită grav, suferind multiple traumatisme, mai ales în zona capului.
Vestea morții patroanei de la Trio, așa cum era cunoscută Ofelia, i-a șocat pe toți cei care îi erau apropiați. Pe Facebook, sute de mesaje de condoleanțe și regret au fost postate în amintirea celei care era considerată o femeie puternică și cu suflet mare.
Nicoleta Șipoș, mama tânărului Ionel Șipoș care a fost director al Ansamblului Ghiocelul din Giroc, și care s-a stins în urmă cu câteva săptămâni, a transmis un mesaj de condoleanțe la auzul veștii morții Ofeliei, cea care a fost și nașa de cununie a tânărului:
”Astazi (n.r. ieri), zi de tristete si doliu pentru familia noastra, cand dragul nostru Nelutu a parasit aceasta lume acum 6 saptamani, a devenit daca se putea și mai tristă. Astăzi, Dumnezeu a hotărât sa ia la El inca un suflet bun, o inima mare și o persoană iubită, draga noastră Ofelia! Ne rugăm pentru sufletele lor, cu siguranță sunt amândoi impreună și ne privesc din ceruri, inconjurati de ingeri! O să vă purtăm mereu in inimile noastre!”.
Pe pagina oficială a Mănăstirii Partoș, a fost de asemenea transmis un mesaj în amintirea Ofeliei Marincu:
„Zbor lin spre veșnicie, draga noastră Ofelia!
În marea Sa milostivire, după o îndelungată suferință, Domnul nostru a chemat-o la Sine pe Ofelia Marincu. Încercarea ei cea mare, căreia cu siguranță El i-a dat un sens sfințitor, adesea dincolo de înțelegerea noastră, i s-a făcut cale spre Înviere și spre Viață. Plecarea ei de aici e o naștere în Cer. Capătul călătoriei ei pământești este acum pentru ea începutul unei noi vieți acolo unde „nu este durere, întristare sau suspin”. O însoțim acum pe Ofelia spre porțile Cerului cu rugăciunile și dragostea noastră nădăjduind că faptele ei bune, multe și frumoase să i se facă temelie tare pentru binele veșnic. Mănăstirea noastră de care ea a fost atât de legată, îi este recunoscătoare pentru slujirea și dărurea ei!
Să se odihnească în pace și lumina fără de sfărșit să-i strălucească ei! Sfântul Iosif să o ascundă sub omoforul său și să o așeze în pace pe brațele Domnului nostru!
Mulțumim pentru tot, Ofelia, dragă! În primul rând pentru prietenia și afecțiunea ta! Să ne revedem cu bine Acasă, în Cer!
Condoleanțe Patriciei, lui Petrișor și întregii familii îndurerate! Domnul să picure Har mângâietor și întăritor în inimile lor!”
Ne-a parasit un om de o exceptionala tinuta morala, un suflet mare si generos si un prieten pe care l-am pretuit enorm. Dumnezeu sa te ierte si sa te primeasca draga noastra Ofelia.
Andrei Crucean – Bucuresti
Buna ziua. Am avut deosebita placere de a o cunoaste si spun asta pentru ca era un model pentru viata asta si un model de moralitate in primul rând. Un om deosebit din toate punctele de vedere, o adevarata placere sa stai de vorba cu ea, un om vesel, plin de viata. Pacat ca ne a fost luata prematur. As putea scrie pâna mâine dar cuvintele nu mai au nici un sens si sunt prea sarace pentru a caracteriza un asa om. Fiecare dintre noi care am cunoscut o, am avut câte o lectie de invatat. Condoleante familiei indurerate.
Cuvintele sunt de prisos in aceste momente. Suntem alaturi de prietenii nostri din Giroc – fam. Bara din Baile Felix.