Doliu în politica românească. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, dar şi parlamentar al PSD, Nicolae Mischie, a încetat din viaţă. Decesul s-a produs în jurul orei 15,00 la Spitalul Elias, din Bucureşti.
Familia acestuia a informat că decesul a survenit în urma unei infecții severe, potrivit igj.ro
Nicolae Mischie a fost deputat din partea PSD, președinte al Consiliului Județean Gorj și președinte al PSD. Acesta are o contribuție mare la înființarea Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu. În schimb, el a fost primul care a primit titulatura de „baron“ ca urmare a modului autoritar de a conduce județul Gorj, în perioada în care s-a aflat la conducerea județului.
Alexandru Mischie, fiul acestuia, a spus că tatăl său a fost achitat în toate dosarele în care a fost judecat.
Nicolae Mischie s-a nascut pe 2 martie 1945 in satul Godinesti, din judetul Gorj, fiind fiul lui Alexandru si al Mariei Mischie. Este cel mai mic dintre cei 15 frati. A copilarit si a absolvit scoala generala in comuna natala Godinesti, judetul Gorj, dupa care a urmat cursurile Scolii Pedagogice din Bucuresti in perioada anilor 1959-1965, ramanand insa legat spiritual de comunitatea sa natala.
Nicolae Mischie avea doi copii: Alexandru, un apreciat medic care activează în Franța, și Ioana, o regizoare care începe să se afirme în lumea filmului.
sursa: igj.ro