-1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Doina Frunzăverde a intrat în ALDE, declarând că vrea să-i continue munca soțului ei

Doina Frunzăverde, președintele Senatului Universității Eftimie Murgu din Reșița și fost rector al instituției, a făcut un pas decisiv spre politică. S-a înscris în ALDE, acolo unde unul din copreședinți e tot o doamnă: Ionela Kovacs.

Doina Frunzăverde a participt marți la o primă conferință de presă în calitate de membru al ALDE, filiala Caraș-Severin. În prezența celor doi co-președinți, Ionela Kovacs și Ioan Țundrea, Doina Frunzăverde a vorbit despre motivele care au îndemnat-o să se implice în politică, precum și despre o posibilă candidatură la alegerile parlamentare din decembrie. Frunzăverde a declarat că a decis să intre în politică deoarece își dorește o schimbare a legilor, în special a celor care se referă la universitățile regionale. Fostul rector a UEM a mai precizat și că soțul ei, Sorin Frunzăverde, nu este implicat în acest proiect.

„În familia noastră, soțul meu a făcut politică, de acum înainte o voi face eu. Am hotărât acest lucru cu toată convingerea. Am trecut în 2015 și încă trec prin momente pe care nu am crezut că le voi trăi vreodată. Fiind soție de politician le-am văzut cum a gândit și a acționat întotdeauna pentru binele comunităților și binele cetățenilor. Am reușit să văd anii trecuți cum distinși parlamentari ai județului Caraș-Severin în loc sprijine universitatea regională, în mare suferință, la fel ca și celelalte 25 de universități regionale, au fost la București pentru a încerca să o înfunde. A fost pentru mine o realitate pe care n-am putut să bănuiesc că există și vreau să vă spun că dacă voi fi politician și dacă județul Caraș-Severin va hotărî să mă trimită, prin cetățenii săi, în Parlament, voi fi în primul rând un parlamentar prezent și activ. Vocea Caraș-Severinului se va auzi cu siguranță în Parlamentul României. Voi acționa în interesul cetățenilor din acest județ, îi voi consulta pe toate proiectele de legi, care ne interesează. Ca rector al UEM, în opt ani, un singur parlamentar din acest județ, și nu din acest mandat, m-a întrebat cu privire la un proiect de lege”, a spus soția fostului lider politic.

Ionela Kovacs a precizat că intrarea Doinei Frunzăverde în partid reprezintă un câștig pentru filiala județeană. La rândul său, Ioan Țundrea a dorit să îi ureze succes Doinei Frunzăverde în viitoarea sa activitate politică, fiind însă de părere că aceasta va avea de trecut peste o serie de obstacole provocate de faptul că este soția lui Sorin Frunzăverde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :