0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Doi oameni ai străzii alungați din catedrala arhiepiscopală în Postul Crăciunului

Jurnaliștii de la Live Arad scriu că luni, 4 decembrie, doi oameni ai străzii care se adăpostiseră în Catedrala din Arad au fost scoși afară de către fețele bisericești, nesocotind astfel îndemnurile creștine privitoare la milostenie și post.

”La intrare , acolo în pridvor, unde oricum ușile sunt deschise și nu se poate pune problema de mare căldură, era un bătrânel adus de spate și atât de slab încât părea că abia își duce geaca, iar mai încolo un tânăr care nu era tocmai departe de starea bătrânului. Am intrat, am mers la pangar pentru a-mi rezolva problema după care am vrut să ies afară. Înaintea mea, o doamnă hotărâtă (zic asta după felul în care a deschis ușile) care, imediat cum s-a văzut în pridvorul cu pricina, a început a urla ”Afară! Afară!” și făcând în același timp semne menite a-i dirija pe cei doi în afara catedralei” povestește jurnalista de la Live Arad.

1 COMENTARIU

  1. Sambata am fost in aceasta locatie si am vazut in fata la biserica, pe trepte, un domn cu barba care cerea respectuos niste bani. Nu era tupeist si era ingrijit. Imi pare rau ca nu l-am putut ajuta cu ceva banuti, aveam bani mari la mine. Nu sunt de acord cu aceste practici. Si ei sunt oameni si trebuie ajutati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :