Doi medici, acuzați că au operat ilegal într-un spital județean din România

653

Un deputat clujean a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva a doi medici din Blaj, care ar fi operat ilegal la Clinica de Chirurgie nr. 2 Cluj-Napoca.

”Am depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj pentru suspiciuni de abuz în serviciu, fals şi uz de fals. Procurorii trebuie să cerceteze modul în care au reuşit să intre într-o sală de operaţii la Clinica de Chirurgie nr. 2 din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca doi doctori, Cosmin Raul Şandor şi Mihai Nemeţi, care figurează ca medici la Spitalul din Blaj.

Cei doi au operat ilegal, din octombrie 2017, cu acordul şefului secţiei de chirurgie vasculară, Marius Fodor, deşi nu aveau niciun contract cu spitalul clujean. Există suspiciunea rezonabilă că cei doi au fost introduşi ilegal de către Marius Fodor pe programul operator al secţiei de chirurgie vasculară sub pretextul efectuării unor intervenţii de urgenţă în cadrul orelor efectuate de către aceştia de gardă la domiciliu. Fodor este naşul lui Şandor şi i-a permis să opereze cazuri care nu sunt urgenţe medico-chirugicale, în afara programului de gardă, acoperind acest fapt cu semnătura şi parafa proprie”, a declarat, Emanuel Ungureanu.

Directorul medical al SCJU Cluj-Napoca, Adela Golea, a spus că se verifică sesizarea.

sursa – stiridecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.