Doi doctori au lansat o inițiativă pentru mai mulți medici în spitalele din Timișoara

309

Doi doctori din capitala Banatului au redactat o scrisoare deschisă pe care au intitulat-o „Vreau pentru Timișoara mai mulți medici”. Este vorba despre Florin Bîrsășteanu, președintele Societății de Radiologie și Imagistică din România, și Mihai Gafencu, medic primar pediatru la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Cei doi medici și-au propus, astfel, să lanseze o inițiativă pentru mai mulți medici în spitalele timișorene. Asta în condițiile în care tot mai mulți medici buni pleacă din țară pentru locuri de muncă mai bine plătite, iar aici rămân tot mai puțini doctori specializați.

Astfel, Florin Bîrsășteanu și Mihai Gafencu cred că este necesară o dezbatere serioasă prin care să se găsească soluții alternative, aplicabile local pentru a o opri exodul medicilor.

Apoi, după ce vom putea să spunem că am găsit împreună ideile corecte şi aplicabile pentru această criză a corpului medical timişorean, următoarea etapă importantă este de a propune Consiliului Local din Timişoara, sau chiar Consiliului Judeţean Timiş, adoptarea unui set de măsuri pentru buna finanţare a corpului medical timişorean. Abia după ce hotărârile specifice legate de acest domeniu se vor adopta în Consiliul Local Timişoara şi chiar în Consiliul Judeţean Timiş, vom putea considera că această Iniţiativă şi-a atins scopul. Pentru asta însă, este nevoie de o puternică susţinere din partea timișorenilor şi de dezbateri publice adevărate, în cadrul cărora să identificăm soluţii specifice pentru probleme specifice„, scrie în scrisoarea deschisă.

Invitația de a susține această inițiativă este lansată tuturor medicilor din Timișoara, care sunt încurajați și de a transmite public mesajul „Vreau pentru Timişoara mai mulţi medici în spitale, condiţii bune de dezvoltare profesională şi respect!”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.