Ei au inițiat un proiect de hotărâre privind suprailuminarea trecerilor de pietoni
Plecând de la ideea că siguranța rutieră nu este negociabilă, Sergiu Grui, viceprimarul Comunei Dumbrăvița și Daniela Teleagă, consilier local USR, au scris acest proiect menit să salveze vieți omenești pe raza localității respective. Iată poziția viceprimarului pe marginea inițiativei legislative care urmează să primească votul Consiliului Local.
,,Împreună cu colega mea, consilier local USR, Daniela Teleagă, am inițiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind suprailuminarea trecerilor de pietoni. Prin implementarea sa, trecerile de pietoni cu grad ridicat de periculozitate vor trebui să fie iluminate într-un mod care să ajute șoferii atunci când este vizibilitate redusă. Trecerile de pe drumurile cu minim 3 benzi (precum drumul principal DJ691), cele din vecinătatea unităților de învățământ sau ale parcurilor vor deveni mai sigure, iar numărul de accidente va fi diminuat semnificativ.
Acesta este al doilea proiect de siguranță rutieră și prevenire a accidentelor pe care îl elaborăm, după cel aprobat la finele anului trecut, și vom veni cu mai multe soluții în lunile viitoare.
Proiectul va fi supus votului în ședința de Consiliu Local de joi, 23 februarie” , a încheiat Sergiu Grui, viceprimar al comunei de lângă Timișoara.