Doi cocoși (cu caschetă) și-o pițipoancă

1484

A trecut de rechizitoriu, a intrat pe Instanță și se află în faza de „fixarea termenului pentru audierea martorilor”. Vorbim despre Dosarul cu nr. 18814/55/2016 din 07.12.2016, având ca obiect lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP), care-i are ca „eroi” pe BIŢIŞ PAVEL FLAVIUS – Inculpat și GRUI CĂLIN – Parte vătămată și Parte civilă.

Bițiș (zis) Mic (ta-su fiind „Bițiș Mare” – vom reveni, probabil, asupra acestui subiect, demersul meritând…), oficial al statului din 2005, a fost agent de Poliție de Frontieră, agent de Poliție Rutieră și actualmente este funcționar cu atribuții de control la Antifraudă (Directia Regională 5, Deva). La rându-i, Călin Grui este comisar de poliție, fost împuternicit șef la Serviciul de Acțiuni Speciale și la „Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase”, fost șef la Poliția Rurală, cunoscut ca bun și important colaborator al „serviciilor din interiorul serviciilor”. Ambii sunt percepuți ca „pramatii” de către colegi – fiecare pe stilul lui: primul – figurant-de-seamă și „combinator” în lumea mică, dar bogată și influentă, a „afaceriștilor la gri”, celălalt, ca personaj conflictual cu care nu-ți dorești să fii coleg de birou, etern încruntat… dar „bine pregătit pentru misiunea sa” – după cum ne-a șoptit un șef de-al său (care-l iubește)… fără să precizeze „care misiune”.

Anul trecut, mai prin toamnă… așa, ăștia doi s-au încăierat pe motiv de… pițipoancă. În speță, una care a fost cu unul dintre ei a trecut la al doilea dintre ei, iar cel cu care a fost a prins-o cu cel care este – evenimentul desfășurându-se pe stradă, în trafic, asistând la el lume (de aceea existând martori pe care instanța-i va audia). Mai prost la bătaie decât avea impresia despre sine, după inevitabilul „cocoșism” care i-a pus în evidență slăbiciunile, comisarul Călin Grui a făcut uz de arma din dotare, trăgând un foc de pistol care l-a zgâriat oleacă pe Micul Bițiș, care l-a luat la pumni. Deopotrivă victime și agresori, parte vătămată și parte vătămătoare concomitent, fiecare dintre ei „și-au luat-o”… nu atât unul de la altul, cât de la viață… de la destin… de la „spiritul cosmic”… de la karma a cărei armonie au tulburat-o cu tâmpeniile lor. Se vede treaba că „au rămas certați”, din moment ce nu s-au împăcat „pentru nimic în lume”, bătaia lor de „bagabonți în uniformă” intrând, pe veci, în analele și în bucalele foclorului local, ca o ilustrare a concluziei bunicilor noștri: „vezi, maică?… unde-s grade multe, e și multă prostie”!

Așa că procesul va fi un deliciu pentru amatorii de „povești juridice cu valențe literare”… anticipăm o sală plină la Judecătoria Arad… ca la meci: cu pancarte de îmbărbătare gen „Dă-i lui Grui ce-i a lui!”, „Free Bițiș Mic!” și cu magistrați și avocați care, sub robă, au un tricou negru pe care e imprimat „BIŢIŞ Mic şi Călin GRUI – deliciul TRIBUNALULUI”.
Cred că va fi voie și cu vuvuzele.

Pozele pe care le-am extras din memoria telefoanelor la care simpatizanții cauzei ne-au dat acces sunt mici și ridicole – pentru că ăștia sunt genul „fără poze, că te sparg”, n-au profile de facebook cu numele lor reale… doar Google reținându-le datele… ca-ntr-un fel de „zonă pentru protecția virtualelor victime” – căci, nu-i așa?, vorbim despre un proces pentru fapte cu violență și uz de armă.

Sursa: Critic Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.