A fost făcut un prim pas pentru realizarea unei parcări supraetajate în apropierea centrului Timișoarei. Vorbim despre structura ce va apărea pe bulevardul Take Ionescu, în locul fostului sediu al Societății Publice de Transport Timișoara. Vor fi 140 de locuri și licitația a pornit deja.
Va dura însă doi ani până când șoferii vor putea parca aici. ”Prin prezentul contract se urmărește realizarea unei parcări cu parter și 4 nivele pentru autovehicule mici, un etaj retras pentru birouri și un spațiu de închiriat pentru alimentație publică, amplasarea unui totem, amplasarea de panouri de informare pe clădire și realizarea unei împrejmuiri între muzeul de transport și spațiul destinat parcării. De asemenea, este necesară dotarea cu barieră pentru intrarea și ieșirea din parcare, rigole pentru scurgerea apei pluviale exterioare, iluminat exterior, amenjarea de spații verzi”, aflăm din documentele aferente licitației.
Termenul de realizare a investitiei este de 27 luni, 3 luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 24 luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 de luni de la încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea.
Primăria Timișoara pune la bătaie 17,6 milioane de lei. Ofertele se pot depune până în 9 noiembrie, la ora 15:00.