Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări faţă de doi tineri, de 15 şi 18 ani, bănuiţi de furtul a două vehicule. Unul dintre aceştia este cercetat şi pentru conducerea autoturismelor pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, fiind reţinut pentru 24 de ore.
În noaptea de 20 spre 21 noiembrie, cei în cauză ar fi sustras din Timişoara un autoturism pe care l-ar fi condus până în localitatea Peciu Nou, unde l-ar fi abandonat. În cursul aceleiaşi nopţi, cei doi ar fi sustras un alt autoturism din localitatea Peciu Nou, pe care l-ar fi abandonat pe raza municipiului Timişoara. Ambele vehicule erau neasigurate şi aveau cheile în contact.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că tânărul de 18 ani care ar fi condus cele două autoturisme nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, autovehiculele fiind restituite păgubiţilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, tânărul de 18 ani fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.