Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara îşi redeschide porţile pentru public, o dată cu premiera spectacolului Doar lejer!, realizat de regizoarea Kedves Emőke.
Patru personaje, în aparenţă banale, cu poveşti de viaţă ale căror parcursuri se întrepătrund în planuri şi segmente de vârstă diferite.
Banalitatea, însă, este aşezată rapid în plan secund, în momentul în care, fiecare în parte, îşi dezvăluie fragilitatea. O fragilitate la care sunt condamnate definitiv de către factorii externi – la rândul lor aparent banali – care o generează.
Unele dintre aceste scene sunt guvernate de o frumuseţe şi delicateţe aparte, cum este cea în care o fetiţă desenează pe perete umbra tatălui său, de teamă să nu îl piardă definitiv o dată cu plecarea lui în moarte. Iar martorul acestei scene este sfertul de kilogram de mărgele primit în dar de la tată chiar în acea zi.
Construcţia spectacolului presupune întoarceri în timp, de la maturitate la copilărie, tocmai pentru a sublinia cauzele care au trunchiat, deformat destinul personajelor. O provocare, atât pentru regizor, cât şi pentru actori, care reuşesc pe deplin să ridice un spectacol lipsit de incongruenţe, valid din punct de vedere al mesajului şi al emoţiei. La coerenţa acestui adevărat concert teatral îşi mai aduc contribuţia scenografia (semnată de Albert Alpár), muzica (Bayer Sebastian) şi animaţia (Molnár Anna Luca şi Magyar Zsolt). În distribuţie îi regăsim pe actorii Bandi András Zsolt, Jancsó Elöd, Magyari Etelka şi Mátyás Zsolt Imre.
Premiera va avea loc în data de 5 mai, la ora 19.00 în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara, cu respectarea normelor legale în vigoare cu privire la numărul de persoane care au acces în sala de spectacole. În acest context, publicul este invitat să achiziționeze biletele la caseria teatrului sau online pe www.biletmaster.ro.
Următoarele reprezentații sunt programate în datele de 6 mai și 11 iunie.