În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, doar 35 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.208 teste, dintre care 340 de teste rapide. Rata de infectare în Timiş a scăzut la 1,1, după ce în ziua precedentă a fost 1,16.
Numărul total de decese a ajuns la 1.241, după ce în ultimele 24 de ore au murit două persoane din cauza coronavirusului. Alte 58 sunt, în continuare, internate pe secțiile ATI ale spitalelor din județ.
În Timișoara au fost raportate 16 noi îmbolnăviri, iar incidența cazurilor la mia de locuitori este de 1,19.
Alte 1.156 de cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 36.195 de teste, iar bilanțul a ajuns la 1.067.887, potrivit datelor transmise marți de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 101 persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 919 pacienți.