Doamnele de aur, răsplătite simbolic de ziua lor

509

Cu prilejul zilei doamnelor, ALDE a avut iniţiativa de a aprecia şi răsplati măcar simbolic, performanţa şi efortul fizic depus de femeile din sport. Iar dacă este vorba de foste şi actuale glorii ale sportului timişorean iniţiativa este cu atât mai lăudabilă.

La sediul partidului, cinci sportive înbujorate şi emoţionate, mai ceva ca pe podiumul de premiere, au primit trofee ceva mai aparte decât au fost obişnuite până acum. Premiile au fost personalizate în parte pentru fiecare disciplină sportivă, după concepţia inventatorului timişorean Remi Rădulescu.

Cele cinci doamne de ispravă sunt:
Lili Cojocăriţa, componentă a lotului de aur al handbalului feminin timişorean, campioană naţională. De remarcat că după retragerea din activitate a continuat să antreneze multe generaţii de alţi campioni.

Dar şi mai tinerele şi încă în plină activitate, domniţe au meritat laudele şi premiile pregătite lor. Ele sunt: patru campioane ce încă mai promit mult: Lorena Flueriş şi Iasmina Marina, practicante de fitness cu rezultate internaționale.

Atleta Ioana Gheorghe, remarcată ca sportiva anului în Timiș, și deținătoare a numeroase titluri naționale și balcanice. Şi nu în ultimul rând, Diana Andreica de la clubul sportiv şcolar Timișoara, ce se poate mândri cu titlul de campioană națională de junioare la kaiac-canoe.

Un premiu aparte a constat în câte o invitaţie la salonul de Inventică.
Preşedintele ALDE Timiş, Petru Ehegartner, le-a transmis de la Parlamentul României un mesaj sportivelor: ,,Folosim prilejul zilei de 8 Martie în primul rând pentru a le ura tuturor femeilor un sincer „La Mulți Ani” și totodată pentru a prețui gloriile sportive timișorene. Prețuirea nu este doar pentru doamnele nominalizate, cărora le mulțumim că au acceptat invitația noastră, ci se dorește a fi un un act simbolic, un mesaj pentru a readuce în atenția publică și a administrațiilor locale necesitatea preocupării față de generația actuală și viitoare în ceea ce privește sportul de performanță. Totul pentru ca fostele glorii să nu rămână doar istorie, ci și o proiecției pentru viitor, pentru a crea o preocupare continuă pentru sport, pentru sanatate si spirit de competiție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.