Motto:
Țuțăr, țuțări m. (fam.) — admirator plătit, aflat în slujba celor bogați; lingău, lacheu (Et. nec; cf. țig. țuț).
Noul Dicționar Universal al Limbii Române, ed. Litera Internațional, 2006

E greu de găsit definiția cuvântului țuțăr. Ediția din 2016 a Dicționarului Explicativ al Limbii Române, „revizuită și adăugită”, apărută sub patronajul Academiei Române, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, la editura Univers Enciclopedic, îl ignoră. În schimb, Noul Dicționar Universal al Limbii Române, ed. Litera Internațional, dedicat memoriei lui Lăzăr Șăineanu, 2006, îl pomenește, fără a-i putea preciza etimologia. Constatând diferența de abordare a cuvântului între lingviștii care se revendică drept urmași ai lui Iorgu Iordan și cei care continuă opera lui Lazăr Șăineanu, parcă mult mai viul „dexonline”, accesibil tuturor posesorilor de internet, extinde, prin câteva exemple edificatoare, înțelesurile ignoratului, de către Academia Română, cuvânt țuțăr. Astfel, țuțărul nu este doar un „admirator plătit, un lingău, un lacheu”. De la statutul de „persoană ușor manevrabilă” care „doar se învârte în jurul persoanei ori grupului în orbita cărora l-au împins interesele, mărginindu-se a scoate nu învățăminte din existența pilduitoare a modelului, ci doar oala lui de noapte”, țuțărul ajunge el însuși „profitor, fripturist, mică secătură, care se dă pe lângă alții mai ajunși”, până devine „ticălos” de-a dreptul.

Dacă încercăm să cautăm originea cuvântului țuțăr, cred că legătura dintre țuțăr și țucălar, purtătorul țucalului, oalei de noapte („persoană care îndeplinește servicii degradante, umilitoare, persoană servilă”, conform Noului Dicționar…), ne apropie atât de etimologia cuvântului țuțăr, dată ca necunoscută în dicționare, cât și de caracterul țuțărului. Mai mult, țucălarul, când ia țucalul de la fundul stăpânului, își țuguie buzele, arătându-și dispoziția să țuce, tot timpul la figurat, la nevoie la propriu, bucile celui adorat. De ce nu, chiar să guste din conținutul țucalului, dacă i se cere. Prin urmare, s-a ajuns la țuțăr trecând prin țucal, țuguiat buze, țucat buci, mâncat rahat. Nu aș nega nici contribuția lui țuț, cuvânt cu mai multe înțelesuri (excrescență cărnoasă; a sta în picioare, vertical; a-i lua cuiva totul, a lăsa pe cineva lefter, a rămâne uluit etc., conform aceluiași dicționar). Evident că încercarea noastră etimologică își are aplicație în viața politică românească contemporană, singura care ne afectează. Prin urmare, este vorba de mâncat rahat politic, fapt care are drept componentă principală minciuna, scoasă din gurile politicienilor demagogi care ne chinuie zi de zi.

Cred că țuțărul obișnuit, bucuros că dă mâna cu un politician aflat în campanie electorală, pe care îl vede toată ziua la televizor, deși nu îl apreciază cu adevărat, dar îi este frică, jenă să nu dea mâna, prezintă forma cea mai ușoară de țuțărism, dar și cea mai frecventă. Țuțărul banal face parte din categoria de persoane ușor manipulabile, a acelor persoane fericite că li s-a mărit pensia, salariul, fără a se întreba de unde vin banii pentru aceste măriri. Este genul de persoană mai degrabă dispusă să țuce mâna autorității, oricare ar fi ea, decât să țuce buca.
Tuțării redutabili sunt „membri de partid”, fac deja politică de partid, sunt acei fripturiști, pupincuriști care sunt conștienți că, pentru propria parvenire, neavând calități profesionale, caracteriale, trebuie să țuce, să lingă, să guste tot ce li se indică de către conducătorii partidului-stat. Folosesc acest termen, „partid-stat”, pentru că în România orice partid aflat la putere este perceput, atât de către propriii membri și de propriii lideri, cât și de către restul populației, ca partid stat, poate cea mai gravă sechelă mentală rămasă după cancerul comunist. Țuțărul mică-secătură țucă și linge doar pentru funcția lui, e fericit dacă partidul l-a pus șef peste câțiva oameni. În ciuda lipsei lui de calități reale, acei oameni îl privesc pe țuțărul șef cu frică respectuoasă, nu cu respect. Din păcate, i se supun, pentru că brațul partidului e lung, puternic și „nu se știe niciodată când ai nevoie”…
Țuțărul mare-secătură, cel care devine cu timpul ticălos de-a dreptul, este un tip care a ajuns pe culmile diferitelor ierarhii ale statului. Are putere reală, poate face rău nu doar opozanților, ci și fidelilor care încearcă disidențe. El nu mai minte în particular, minte la televizor toată ziua, fură din proiectele de anvergură ale țării, care, astfel, nu se mai termină niciodată! El nu mai poartă țucalul la un moment dat decât pentru șeful de partid, țuțărul cel mare, până când acesta dispare, pentru că ajunge, cel mai frecvent, la răcoare. Urmează o luptă care pe care, până când un nou șef absolut apare! Unul care are capacitatea de a fi țuțăr internațional! Despre care recunosc că nu mă hazardez să fac comentarii….

O categorie aparte este aceea a țuțărilor fără de partid, secături morale care nu țucă buci de o singură culoare politică. Sunt întotdeauna cu posteriorul propriu în două luntri! Ei se autoproclamă „apolitici”, sunt aparent buni profesioniști, dar ocupă permanent poziții de șefi sau șefuți. Ling întotdeauna pe cine este la putere și doar cât timp acesta este la putere! Scopul lor principal este să rămână șefi!

Succesul recentei vizite, într-o importantă instituție publică de sănătate a Banatului, a doamnei prim-ministru demis și candidat la președinția României din partea PSD, Viorica Vasilica Dăncilă, m-a făcut să mă gândesc, din nou, la acest atât de complex cuvânt, țuțăr. Nu știu ce fel de vizită a fost. Dacă ar fi fost „vizită de lucru”, căci multe dintre elementele vizitei aminteau de timpurile ceaușiste (controlul instituției cu o zi înainte de către organele abilitate; convocarea salariaților; ambulanță specială; o mulțime de apărători ai ordinii generale și ai circulației rutiere, atât din regnul uman, cât și animal — canin — se aflau în spital și în curtea spitalului în momentele vizitei), doamna Dăncilă poate ar fi venit însoțită de ministrul Sănătății, nu, printre alți înalți demnitari, demiși la rândul lor prin recenta moțiune de cenzură, de către simpaticul ministru al Agriculturii! Dar este de-a dreptul imoral, la limita legalității, să cheltuiești bani pentru astfel de vizite după ce ai fost demis! Prin urmare, cred că a fost o vizită electorală, mai mult sau mai puțin mascată prin aparența unei vizite de lucru clasice, de tip ceaușist. Mulțimea de oameni ai muncii aduși în amfiteatrul institutului (a se vedea pozele postate de către doamna Dăncilă pe Facebook), entuziasmul (mimat, adevărat?) din privirile lor, buzele țuguiate ale multora dintre șefii PSD locali sunt elemente care pledează pentru un miting electoral mascat. Faptul că domnia sa postează vizita în plină campanie electorală personală este relevant pentru acest gen de vizită, deși, mă mir, nu am crezut că astfel de vizite pot fi posibile în spitale. Mai ales la un spital din Timișoara, oraș care se pregătește de aniversarea a 30 de ani de la revoluția anticomunistă! Nota bene, nici nu aș fi visat (urât, evident) că într-un spital fruntaș din Timișoara vor fi atât de multe persoane, angajate ale spitalului, dispuse să-și întrerupă activitatea pentru a o asculta, adula pe cea poreclită de către mulți români, date fiind multiplele gafe făcute cât timp a fost prim-ministrul țării, cu un termen pe care îmi este jenă să îl reproduc! Chiar nu aveau nimic de făcut cadrele medicale în spital, vineri, 1 noiembrie, între orele 13 și 15? Că doamna premier demis nu a realizat anormalitatea unei astfel de vizite, cu convocarea personalului medical la o adunare cu iz electoral în spital, nu mă miră, în baza poreclei pe care o poartă. Nici zelul tuțăresc al celor care au pus la cale întâlnirea nu îmi produce surprize. Constat doar cu tristețe și revoltă abuzul. Ușor amuzat, mai observ insistența acestor frumoși și pupăcioși organizatori, mai ales în ultimele săptămâni, în țucarea doamnelor dintr-un guvern care nu mai există de luni, 4 noiembrie 2019. Un guvern considerat de mulți români drept cea mai ineptă alcătuire guvernamentală din istoria României!

Textul referitor la această vizită, din postarea doamnei Dăncilă pe Facebook-ul propriu, conține numai laude și autolaude, încheindu-se cu o propoziție care reproduce practic sloganul său electoral, cel cu apropierea de fiecare român.

Personal, după cele întâmplate la Timișoara, aș spune că domnia sa dorește mai degrabă să fie aproape de fiecare țuțăr român decât de fiecare român.