O femeie din Lugoj a băgat spaima în locatarii unui bloc. „Doamna cu sapa” are probleme psihice serioase, iar oamenii se tem că o tragedie s-ar putea întâmpla la orice oră, mai ales că femeia a mai avut ieșiri violente de-a lungul timpului.
Locatarii dintr-un bloc din Lugoj adorm și se trezesc în teamă din cauza unei femei care are probleme psihice și care umblă cu o sapă după ea.
Femeia cu sapa care a terorizat un bloc întreg
De ani de zile, „doamna cu sapa”, care se plimba pe stradă, cu sapa după ea, spre îngrijorarea oamenilor, locuiește singură, deoarece mama ei s-a stins din viață.
Oamenii au declarat că sunt de-a dreptul terifiați de aceasta, iar o locatară chiar a mărturisit că a fost victima sa.
„Vă rog să ne credeți, ne e teamă și să trecem prin fața ușii apartamentului unde locuiește. Nu știm ce să mai facem cu ea. De internat nu o mai internează nimeni, pentru că e singură și trebuie să-și dea acceptul pentru internare. Ea, tratamentul nu-l mai ia și are tot felul de episoade violente.
Anul trecut, mă aflam în locuința fiicei mele, vorbeam la telefon cu soțul, în jurul orei 22.00,
am auzit bătăi în ușa de la intrare. M-am dus să deschid și am întrebat, de două ori, cine e. Când am deschis, am văzut că e vecina, care, în momentul în care am întrebat-o ce dorește m-a lovit cu pumnul peste ureche, fără să mă aștept, m-a izbit de ușa de la uscătorie, m-a tras de mâna stângă, de am simțit că mi-a smuls-o din umăr, m-a tras de păr și mi-a smuls cercelul din ureche.
Fiica mea a auzit zgomotul și a ieșit să vadă ce se întâmplă.
Atunci, vecina a luat-o la fugă, cu cercelul meu în mână, țipând că ne dă foc, că nu avem ce să căutăm în blocul ei”, a spus una dintre victimele ei, conform gandul.ro.
Femeia a fost internată de mai multe ori, după ce au fost făcute mai multe sesizări
Mai multe sesizări au fost făcute la adresa femeii și poliția a intervenit, motiv pentru care „doamna cu sapa” a și ajuns într-un spital de psihiatrie. Ulterior, în urma tratamentului, starea ei de sănătate s-a ameliorat și i s-a permis să se întoarcă la domiciliu.
Odată ajunsă acasă, femeia nu și-a mai luat tratamentul, iar starea ei s-a înrăutățit iar. „Polițiștii ne-au determinat să ne retragem plângerile, ne-au spus că ei nu au ce să-i mai facă, că nu pot să intre peste ea în casă, să o ia cu forța.
Dar noi ce facem? Are gaz, curent, în casă. Un bloc întreg suntem expuși pericolului de a fi distruși. Casa, toată agoniseala vieții, chiar viețile noastre sunt în pericol. Lovește lumea pe scară, a umblat în pielea goală pe stradă, cu sapa, a lovit mașini și persoane. Face bar pe scară cu sticle, țigări, pungi de hârtie, pietre”, a mai spus femeia atacată.
Sursa: https://www.kanald.ro