3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

DNA Timișoara intervine într-un caz de corupție produs la o instituție din vestul țării

La mijloc este vorba de o inculpată suspectată că a pretins peste 100 000 de euro șpagă, pentru a facilita diverse servicii la nivelul Consiliului Județean Arad.

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 154/VIII/3 din 7 februarie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unei inculpate pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2019 – 2023, inculpata ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 108.500 euro din care ar fi primit 78.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:
– angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,
– angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale, în cadrul Penitenciarului Arad, în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac ori în cadrul formațiunii de poliție de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara;
– obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.
În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, inculpata ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 25.000 lei (echivalentul a 5.000 euro), reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa: http://www.pna.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

FOTO | Cât de sumbru poate deveni viitorul României? Iată primele rezultate ale alegerilor

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale primul tur, 25 noiembrie ORA 00:35 Spre nedumerirea multor români, un candidat neașteptat pare că se află pe primul loc la...

Citește și :