Distracţie în paşi de dans la Timişoara, la Festivalul Artelor. Zeci de copii au însufleţit ringul de dans. FOTO

193

Duminică, 11 iunie, s-a încheiat ultimul spectacol de dans din cadrul Festivalului Artelor Timișorene (ediţia a IV-a), organizat de Clubul de Dans Magnum Team.

Zeci de părinţi şi nu numai au venit de la orele 19.00 pentru a-şi susţine copiii dansatori. De la cei mici, până la cei adulţi, cu toții au împărtăşit publicului larg emoţiile, voia bună, dar şi conştiinciozitate şi perseverenţă. Dansurile de societate, precum vals vienez, tango argentinian şi dansurile latino, precum samba, rumba, cha-cha-cha sau jazz-dance i-au încântat pe spectatori.

Un cuplu de adolescenţi, însă, a impresionat mulţimea prin dansurile lor latino.

Beatrice: ,,Am 13 ani şi dansez de şase ani. A fost destul de înghesuit, dar a ieşit totul ok. Aici, la clubul de dans, sunt de un an”.

Diana Avram, organizatoarea evenimentului: ,,Este primul an în care i-am adus şi pe cei mici de tot. Am avut emoţii pentru fiecare dintre ei pentru că unii au mai multă experienţă, alţii mai puţină, dar totul e imprevizibil fiindcă e live. Noi avem constant proiecte, în toamnă o să fie şi Festivalul Internaţional de Dans. O să avem tango argentinian, dans contemporan, street-dance și dansuri caraibiene”.

Andreea Luigia Borcilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.