Distracție ce poate curma vieți! Un apel fals la 112 a pus pompierii pe drumuri

41

Un apel fals la 112 a pus pompierii arădeni pe drumuri degeaba. Ce este și mai grav este faptul că în același timp a venit un alt apel de ajutor în cazul unui posibil înecat. Luni, la ora 13.30, un bărbat a apelat 112, anunțând un incendiu generalizat la o casă pe strada Ana Ipătescu din municipiul Arad.

Dispeceratul ISU a alocat la caz 2 autospeciale se stingere, 1 autospeciala SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 ofițeri și 10 subofițeri. Doar că, sosite la fața locului pompierii nu ai găsit nici un incendiu. A fost verificată toată strada, s-a sunat la toate porțile caselor. Mai mult decât atât, pentru că în același timp a fost anunțat un posibil înecat, misiune de căutare ce se desfășoară și acum, a fost chemat în baza de la Arad echipajul de stingere de la Punctul de Lucru din Vladimirescu. Oameni buni, noi suntem aici 24/24 pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, apelarea numărului unic de urgență trebuie făcută doar în caz de urgență”, a transmis ISU Arad.

Pompierii avertizează că în timpul în care 4 echipaje se deplasează la o alertă falsă, alți semeni de-ai noștri pot avea nevoie de ajutor, iar ei să nu poată răspunde solicitării pentru că nu mai au forțe disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.