4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Disputa din jurul sălii polivalente este doar orgoliu local crede Sorin Grindeanu-VIDEO

La Timișoara au fost aniversați vineri cei 25 de ani scurși de la constituirea Consiliului Județean Timiș. Ca unul ce a ocupat pentru o jumătate de an funcția de președinte, actualul prim ministru Sorin Grindeanu nu putea să rateze un astfel de eveniment. Alături de alți șase politicieni a ajuns in galeria de portretizați a maestrului Popa’s. Adică a fost cineva în acest județ.

Dar de la sărbătoare la problemele de zi cu zi nu e decât un mic pas.
Recent au avut loc un schimb de replici polemice referitor la cel mai bun loc de a construit noua și atât de necesara sală Polivalentă. CJT oferă terenul la marginea orașului, către comuna Giroc și susține acest proiect. Politicienii grupați în jurul partidelor de la guvernare sunt partizanii acestei soluții. Pe de altă parte, primarul Nicolae Robu dorește morțiș acestă sală în complexul de lângă actualul stadion. Și are și el aderenții săi la acestă pozitie. E foarte probabil să fie și o mare doză de orgoliu de ambele părți.

Sorin Grindeanu a căutat să fie imparțial și a opinat despre acest subiect: „Prea puţin mă interesează unde este locul unde se construiește acestă sală”, accentuând că dorește cât mai multe proiecte reușite și nu polemici inutile.

„…Este nevoie de o schimbare de abordare. Am spus lucrul acesta şi aici în judeţul Timiş, mă refer la primari, la parlamentari, la cei care reprezintă Consiliul Judeţean. Această schimbare de abordare trebuie să aibă loc şi nu e prima oară când spun acest lucru… aşa că sper să înţeleagă toată lumea că trebuie să se schimbe abordarea… să facă administraţie… să lase deoparte toate lucrurile care ţin de politică, alegerile sunt peste trei ani. Orgolii locale nu îşi au rostul. Cred că este mai important pentru timişoreni şi pentru timişeni cum e valabil în toată ţara ca obiectivele importante pe care şi le-au stabilit să se îndeplinească dincolo de orgolii politice locale”, a declarat Grindeanu în legătură cu disputa despre sala de sport.
Referindu-se la primarul Robu, Grindeanu a mai adăugat: „…Mi-a trimis un material în urmă cu o lună şi ceva. L-am citit. Nu trebuia. Fiind un om care ştiu destul de bine lucrurile despre Timişoara şi Timiş. Apreciez efortul de a scrie, cred că nu trebuie să rămână doar la stadiul de scris domnul Robu şi alţi primari de municipii din ţară. Să ia exemplul altor primari, care au un dinamism mai mare. Iată un exemplu de orgoliu local…Știu ca timişean, ca timişorean, că oraşul nostru care se extinde foarte mult are nevoie de o sală polivalentă… Mă interesează să se facă. În plus, din ce am înţeles de la Ministerul Dezvoltării, terenul pe care l-a pus primăria la dispoziţie nu e bun, pentru că e traversat de o linie de cale ferată. Nu e viabil, nu vreau să intru în amănunte. Pe mine mă interesează mai mult să se facă această sală…întreaga regiune are nevoie pentru că Timişoara este centrul regiunii. Aceste orgolii locale trebuie depăşite. Fac apel dacă vor să înţeleagă, să facă proiecte importante pentru comunităţile pe care le conduc şi să nu mai facă politica cu care au fost învăţaţi în aceşti ani”.

În cursul zilei, cei doi lideri au avut și o discuție particulară dar e greu de intuit cine a cedat în chestiunea sălii sau dacă a fost tranșat diferendul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poliția Locală a primit colindători

Perioada Sărbătorilor de iarnă reprezintă cel mai bun prilej de a împărți bucurie prin cântec, prin zâmbete și prin cuvinte frumoase celor cărora colindătorii...

Un bărbat de 31 de ani a ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe o șosea din Timiș

Un accident s-a petrecut între localitățile Șoșdea și Tomnatic. Un soșer cu vârsta de 31 de ani a pierdut controlul volanului, a ieșit de...

Citește și :