Crin Antonescu locuiește doar la Bruxelles, soția lui fiind comisar european pentru transporturi. Potrivit documentelor publice existente, Antonescu nu are niciun venit.
“Bruxellesul a ajuns să-mi placă foarte mult. Aș vrea să trăiesc acolo”, declară Crin Antonescu în exclusivitate pentru digi24.ro.
Crin Antonescu va împlini în curând 63 de ani și chiar dacă n-a ajuns încă la vârsta pensionării, el a ales în urmă cu mai bine de șase ani să se retragă definitiv din politică. A refuzat să mai candideze pentru vreo funcție publică, nici măcar nu s-a mai întors la catedra de istorie și a lăsat doar pe seama soției grija de a aduce banul în casă. Începând cu anul 2007, când a fost aleasă în Parlamentul European, Adina Vălean câștigă sume importante de bani, ea ocupând diverse posturi bine remunerate la Bruxelles.
Potrivit ultimei declarații de avere, Adina Vălean câștigă, anual 250.000 de euro. În ultima declarație depusă de Adina Vălean, în anul 2021, Crin Antonescu apare că nu are niciun venit. Și nici nu primește vreo pensie, cum ar fi cea de parlamentar.
Între 2014 și 2017, soția lui Crin Antonescu a fost vice-președinte al Parlamentului European, apoi președintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (2017-2019), iar din 2019 este Comisar european pentru Transporturi. “Fac ce-mi place, când îmi place”, ne povestește Crin Antonescu, căruia i se pare foarte comfortabil să poată ieși pe stradă fără să fie recunoscut. “Am ținut mereu la normalitate. E minunat să bei o bere sau o cafea, undeva în public, și să nu dai nimănui nici o explicație. Fără nici o dorință de a supăra pe cineva, ceea ce eu fac nu mai e acum de interes public”, declară Antonescu.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ce-mai-fac-fostii-crin-antonescu-fac-ce-mi-place-cand-imi-place-2053319
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Sursa. https://newsweek.ro/