Director de spital, condamnat la închisoare! Cum a înșelat statul!

883

Tribunalul Dolj a hotărât condamnarea medicului Lucreţiu Radu la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. Acesta este acuzat că a înşelat statul cu aproape 130.000 de lei atunci când şi-a construit o pensiune în judeţul Vâlcea. Mai exact, pentru a obţine fonduri nerambusabile, doctorul a depus o serie de documente false. Lucreţiu Radu şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor DNA.

Magistraţii Tribunalului Dolj au dispus, luni, 19 noiembrie, condamnarea medicului Lucreţiu Radu la un an şi jumătate închisoare cu suspndare. Hotărârea a fost luată imediat după ce doctorul craiovean, director medical al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova, a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA. Radu este acuzat de obţinerea unor fonduri nerambusabile pentru ridicarea unei penisuni în baza unor documente false.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au stabilit că „în perioada 2013-2015, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile «Execuţie şi dotare pensiune turistică», inculpatul Radu Lucreţiu a folosit în relaţia cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia mai multe documente false ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei totale de 128.329 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a constituit parte civilă în cauză”.

Medicul craiovean a achitat în vara acestui an întreaga sumă pe care a obţinut-o în mod ilegal.

Laurenţiu Lucreţiu a mai fost obligat de Tribunalul Dolj să execute 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la DGASPC Dolj sau la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.