Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș până la sfârșitul lunii ianuarie 2021 (intervalul de lucru cu publicul este de luni până vineri, între orele 9.00 -12.00). De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.
La cererea de evaluare vor fi anexate:
⦁ un curriculum vitae al solicitantului
⦁ copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș)
⦁ copie după diploma de studii a ultimei școli absolvite.
⦁ cazier judiciar
⦁ o adeverință conform prevederilor art 23 din Legea 118/2019
⦁ adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.
În urma depunerii cererii, angajatii din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante, care constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică.
Ulterior evaluării, persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist, putând fi angajate numai după obținerea acestui document.
Cursurile de formare profesională vor fi organizate, cu respectarea tututor normelor de prevenție și siguranță, la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minim 60 de ore.
Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
⦁ să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
⦁ să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament;
⦁ să aibă în folosinţă legală o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament;
⦁ să aibă minim studii medii absolvite – cu diplomă.
Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care:
⦁ au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
⦁ au fost decăzuţi din drepturile părintești, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
⦁ suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice.
Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs, pot fi obţinute la Biroul Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din cadrul DGASPC – telefon 0256-490281, 494030.