Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş demarează, la începutul lunii octombrie, un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
La acest curs vor particia 46 de persoane din județul Timiș, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști și care, în urma depunerii unei cereri în acest sens, au fost evaluate din punct de vedere social și psihologic de către angajații DGASPC Timiș.
Cursul se va derula în luna octombrie, iar participanții vor învăța diferite noțiuni ce le vor fi necesare în activitatea viitoare.
“Acest curs are rolul de a forma viitorii asistenți maternali, care vor oferi o adevărată familie pentru copiii cu măsură de protecție, de a-i pregăti atât din punct de vedere practic, cât și psihologic. Este foarte important ca aceste persoane să aibă capacitatea de a oferi afecțiune acestor copii, dar, totodată, trebuie să cunoască foarte bine legislația cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului, aspecte privind abuzul și neglijarea, etapele dezvoltării copilului, tipurile de atașament, noțiuni generale despre sănătatea copilului și despre adopție, precum și alte informații utile”, a precizat Emilia Milutinovici, Directorul General al DGASPC Timiș.
Cursul este gratuit și se va desfășura la sediul DGASPC Timiș, el fiind urmat de un examen de testare a noțiunilor însușite de către participanți. Doar persoanele care vor fi declarate admise în urma acestui examen vor primi atestatul de asistent maternal profesionist, putând fi angajate, ulterior, în cadrul instituției.
În prezent, în cadrul DGASPC Timiș sunt angajați 544 de asistenți maternali profesioniști, care au în plasament 969 de copii.