Diplomă pentru Bufnițe!

514

RUR – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest vă invită joi, 04.10.2018, ora 18, la Librăria “La Două Bufnițe” (situată în Piața Unirii nr. 11, cu intrare de pe str. Matei Corvin) la decernarea celei de a XXVI DIPLOME DE EXCELENȚĂ în domeniul REGENERĂRII URBANE prin iniţiative privat/independente, doamnelor Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan inițiatoarele librăriei “La Două Bufnițe”, pentru activitatea lor de promovare a patrimoniului cultural european.

Această diplomă este dedicată Anului European al Patrimoniului Cultural-2018 cel ce ne modelează personalitatea și viața de zi cu zi, indiferent că este vorba de orașele, de peisajele, de obiectele noastre moștenite de la străbunii noștri, dar și de literatura, de muzica, de filmele pe care le vedem și în care ne recunoaștem, de poveștile pe care le spunem copiilor noștri, etc.

Cele două timișorence, Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan, și-au propus prin acțiunile lor să celebreze aceste forme diverse ale culturii, să facă din pasiunea lor comună, cărțile, un business, înființând prin inițiativă privată/independentă Librăria “La Două Bufnițe”.

Construită în jurul cărților de literatură, de științe socio-umane, albume de artă și literatură pentru copii, librăria se remarcă prin organizarea de evenimente culturale, prin lansări de carte, dezbateri și întâlniri cu scriitori contemporani români sau străini, prin seri de film și muzică, prin lectură de povești pentru copii, duminică de duminică și prin promovarea scriitorilor, artiștilor și artizanilor timișoreni.

Până în momentul de față, în cadrul librăriei au avut loc peste 350 de evenimente culturale, ateliere pentru copii, seri de muzică și film și s-au lansat cărțile a peste 70 de scriitori români și străini.

Deschisă în decembrie 2016, librăria independentă La Două Bufnițe a primit numeroase premii și distincţii, printre care Librarul Anului 2017 din partea Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră ”Poezia e la Bistrița”, a devenit membră în European and International Bookseller Federation și este prezentă, anual, la târgurile de carte dedicate profesioniștilor din domeniu de la Londra și Frankfurt.

Librăria independentă La Două Bufnițe s-a remarcat și prin acțiuni sociale, prin donații de carte către Penitenciarul Timișoara, participarea la Clubul de Lectură al acestuia (la propunerea asociației Bastionul ArtLitTim), prin colaborarea la acțiuni de colectare de cadouri pentru copiii defavorizați (în parteneriat cu Sfera Timișoarei) sau de produse de igienă destinate Centrului rezidenţial pentru fete victime ale abuzului (în parteneriat cu Pelicula Culturală).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.