Dacă aveți impresia că, în momentul de față, românii se sufocă de indignare fiindcă Ponta, Negoiță, Oprea sau chiar Kovesi și-au fraudat lucrarea de doctorat, sunteți într-o mare eroare. Nici vorbă de o asemenea reacție, firească doar într-o țară normală. Da, nu cred că, deocamdată, România este o țară normală din câteva motive cât se poate de simple. Românii nu ies în stradă pentru încălcări flagrante ale normalității, ci doar când se produc tragedii colective. După cum vă semnalez că înțelegerea furtului la români ține mai degrabă de admirație decât de imoralitate. E stupefiant să vezi, să auzi cum oameni cu educație judecă admirativ „tunurile” abile ale unor golani pușcăriași care au furat miliarde nu fiindcă sunt inteligenți ei, ci fiindcă slugile lor au făcut legea interpretabilă.
Așadar, nimic periculos pentru hoții de doctorate și, ca dovadă, sondajele de opinie ni-l arată, în continuare, pe Victor Ponta în preferințele românilor. De ce nu suntem totuși incapabili de o cât de mică tresărire morală? Fiindcă și noi toți suntem hoți. Suntem hoți nu cum sunt toate gunoaiele pricopsite din politică, ci fiindcă suntem OBLIGAȚI să fim hoți. De peste 70 de ani de când comunismul ne-a „dresat” să ne turnăm, să ne descurcăm, să furăm de la locul de muncă, să fentăm legea, să fim fără scrupule. Toate astea fiindcă, evident, trăim într-o societate întoarsă cu susul în jos.
Ceea ce nu înseamnă doar răsturnarea unor valori, ci și paradoxuri neașteptate. Dintre ele, felul în care politicienii se raportează la studiile universitare. Fiindcă, e limpede, clasa politică românească nu are absolut niciun respect pentru omul cu carte, cu diplomă. Mai grav, pentru politician, dar și pentru omul de rând, de pildă, un profesor de școală nu înseamnă nimic! Buticarul, frizerul (hair-stylist-ul), schimbătorul de valută, becali(i), chelnerii înseamnă ceva de miliarde de ori mai mult decât un om cu școală. Da, fiindcă școala superioară este un domeniu discreditat de clasa politică românească cu o energie nebănuită. Mai întâi, prin proliferarea hemoragică a universităților private ce au dat diplome numai cui nu a vrut să își ia diplomă. O imagine ce s-a repercutat și asupra universităților de tradiție care, în imaginarul colectiv, au fost așezate pe același raft al fabricilor de diplome. De fapt, prin acest mod de a concepe educația academică, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în 1948: practic, diplomele au fost naționalizate, iar masterul și doctoratul au devenit niște mofturi, caraghioslâcuri ce smulg zâmbete ironice belferilor din birturile de bloc sau „filosofilor” de călătorie cu trenul. Nici măcar stalinismul anilor ’50 nu a reușit o asemenea discreditare totală.
Ei bine, în ciuda acestei devalorizări penibile, tragice a valorii diplomelor de studiu și a doctoratelor, legiuni de politicieni au vrut să aibă studii universitare, masterate și doctorate.
Ce e de făcut? Eu i-aș chema, pe rând, în fiecare seară, să ne vorbească puțin despre domeniul în care ei și-au cumpărat diploma, cu același sictir cu care cumperi un langoș rece, noaptea, în gară. Alături, evident, de conducătorii lor de licență, master și doctorat. Niște canalii!
