Continuăm povestea celui mai reprezentativ lugojan de la finele secolului al XIX-lea, avocatul Coriolan Brediceanu cu unele aspecte ce întăresc faptul că a fost un fruntaș politic și om e vază al comunității românilor bănățeni.
Brediceanu, ca om politic, era implicat în toate actele ce susțineau emanciparea românilor din Imperiul dualist atât din Banat cât și din Tansilvania.
După Ausgleich-ul (Compromisul dualist) din 1867, ce a dus la impărțirea administației centale austiece cu parte maghiară, românii, deși populație majoritară în Transilvania, nu aveau un statut oficial reunosut de etnici ai țării. Memorandumul a fost scris de un comitet format din membri ai Partidului Național Român: Ioan Rațiu, președinte, Gheorghe Pop de Băsești și Eugen Brote, vicepreședinți. Și încă mulți alți funtași ai mișcării naționale române.
Celebrul act al Memorandumul Transilvaniei a fost o petiție prezentată în 28 mai 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei Franz Josef prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare. Erau denunțate politicile de intoleranță față de români existente în regatul ungar.
Pe front politic, Brediceanu se implică tot mai mult și a luat apărarea lui Ioan Duma, încercând să scoată în evidenţă absurditatea procesului, condamnând împiedicarea inculpaţilor de a se apăra în limba română. Faptele sale nu rămân nepedepșite cu câteva amenzi.
În vara aceluiaşi an, a fost invitat, în secret, la Sinaia, unde s-au întrunit conducătorii României pentru a dezbate situaţia din Transilvania creată după procesul Memorandului. Peste munţi, în Regat, chestiunea a provocat ample mişcări de revoltă, cum au fost cele organizate de Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor condusă de Simion Mehedinţi. Era un moment de răscruce pentru viaţa naţională a românilor. Luptele duse de ardeleni pe tărâm parlamentar şi judeţean păreau a fi zadarnice. În aceste condiţii, în anul 1901, conducătorii politici ardeleni, printre care şi Coriolan Brediceanu, au declarat pasivitatea Partidului Naţional Român.
La Timişoara, Brediceanu i-a luat apărarea lui ziaristului cărtuar Valeriu Branişte, redactor al ziarului Dreptatea. Deși avea dreptatea de partea sa și Brediceanu împreună cu Emanuil Ungureanu au plătit și o uriașă cauțiune de 5000 florini, Braniște to a petrcut mai mult e un an în temuta pușcărie de la Vacz între 30 martie 1895 – 7 iunie 1896.
Procesul „Cărţii de Aur”
Un alt proces cu rezonanţă a fost „Procesul Cărţii de Aur”, intentat de autorităţi împotriva lui Teodor V. Păcăţianu, autor al lucrării „Cartea de Aur” sau luptele naţionale ale românilor de sub coroana ungară, deosebit de critică la adresa istoriografiei maghiare şi a liniei şoviniste a statului ungar. Teodor Păcăţian a devenit foarte cunoscut publicului român după publicarea operei sale principale, „Cartea de aur sau luptele naţionale ale românilor de sub coroana ungară”, apărută în 8 volume, lucrare care i-a adus persecuţii din partea autorităţilor maghiare, dar şi simpatia opiniei publice româneşti.
Păcăţianu a fost acuzat că ar fi comis 4 delicte: „provocare la nesupunere în contra legii; aţâţarea în contra naţiunei maghiare; atacarea puterei obligatoare a legii şi revoltarea contra legăturei dintre ţările care compun statul maghiar”. Brediceanu a argumentat cât se poate de clar că juraţii nu puteau judeca o chestiune care ţinea de ştiinţă şi de istorie şi că prin persecuţie nu se putea obţine niciun rezultat. În final Păcăţianu a fost condamnat la 8 luni de închisoare, 500 de coroane amendă şi distrugerea totală a primei ediţii a cărţii.
Înfiinţarea ziarului „Drapelul”
Pe fondul pasivităţii politice asumate de politicienii bănățeni, liderii lugojeni în frunte cu avocatul George Dobrin, reuşesc să transpună în faptă un deziderat mai vechi, de a avea la Lugoj un ziar naţional, care să fie un organ de propagandă şi de politică naţională românească, în ton cu aspiraţiile şi nevoile Banatului. Astfel, s-a înfiinţat în 1901 ziarul „Drapelul”, sub direcţia lui Valeriu Branişte. Coriolan Brediceanu a fost unul dintre fondatorii şi colaboratorii acestui ziar, care timp de aproape două decenii (1901 – 1920) a fost cel mai important ziar al Banatului.
Deputat în Parlamentul Ungariei
Anul 1905 a adus o schimbare majoră în viaţa politică a românilor din Ungaria. La conferinţa naţională de la Sibiu din 10 ianuarie, s-a decis ieşirea din pasivitate şi reluarea luptei pe plan parlamentar. În aceste condiţii, beneficiind şi de valului imens de popularitate acumulată în rândul românilor din Banat, la alegerile din 30 aprilie 1906, Coriolan Brediceanu a fost ales cu o majoritate zdrobitoare ca reprezentant al poporului în Dieta maghiară, în două circumscripţii concomitent: Bocşa şi Oraviţa.
A optat pentru Oraviţa, care de 45 de ani nu mai avea un deputat român. Cu toate obstacolele din partea autorităţilor, au pătruns atunci în parlamentul de la Budapesta 23 de deputaţi naţionalişti din întreaga Austro-Ungarie, dintre care 12 români: Teodor Mihali, Nicolae Oncu, Aurel Vlad, Iuliu Maniu, Ştefan Petrovici, George Popovici, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Damian, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Aurel Novac şi Coriolan Brediceanu. Împreună cu reprezentanţii croaţi, cehi, slovaci etc, deputaţii români au format la Budapesta un club naţionalist menit să lupte pentru existenţa naţională a popoarelor din Austro-Ungaria. Activitatea depusă de Coriolan Brediceanu în cei doi ani şi jumătate cât a fost deputat la Budapesta (1 iulie 1906 – 1 februarie 1909) a fost dominată de dorinţa de a rezolva marile probleme ale naţiunii sale şi ale Banatului natal.
Alte activităţi
Pe lângă politică şi avocatură, Coriolan Brediceanu a fost unul din cei mai puternici animatori ai vieţii culturale a românilor bănăţeni. Era membru permanent în sinodul eparhial din Caransebeş şi rareori lipsea de la congresele naţionale bisericeşti care se ţineau la Sibiu. A fost membru sau a participat la fondarea a numeroase asociaţii şi organizaţii culturale ale vremii: preşedintele Casinei române din Lugoj, a Reuniunii române de cântări din Lugoj, director al filialei lugojene a Astrei (de la înfiinţarea ei în 1898 şi până la moartea sa în 1909), membru de onoare al Societăţii muzicale „Doina” din Turnu-Severin, al societăţii „Petru Maior” din Budapesta, al Societăţii academice „Carmen Sylva” din Graz, membru în comitetul Societăţii pentru fond de teatru român şi multe alte societăţi româneşti.
Unui intelectual autentic a Brediceanu nu puteau să nu-i fie apropiate de suflet și inclinațiile spre literatură. În tinereţe și-a antrenat pana în genul dramatic și a scris câteva piese de teatru. e asemenea un talent nativ la muzică pe care nu l-a cultivat ulterior l-a făcu să scrie și piese corale. A elaborat şi câteva scrieri beletristice mai importante: nuvela „Piatra credinţei” (1894), naraţiunea romantică „Fira”, comediile „Lecuit” şi „Juni bătrâni”, pe lângă schiţe şi foiletoane.
Deși nu a fost în mod constant gazetar, nici timpul nici restul acivităților nu i-ar fi permis multe jurnale au avu pae de colaborarea sa. În presă a debutat în 1880, în ziarul „Luminătorul” din Timişoara, la care a colaborat mai mulţi ani. A scris articole şi pentru „Dreptatea” din Timişoara (între 1894 – 1896) şi pentru „Drapelul” din Lugoj (între 1901 – 1909).
Dezvoltarea impetuoasă a meseriilor şi a industriei, progresul înregistrat în în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi ulterior, a impus crearea unor surse de finanţare stabile. Era un deziderat al vremii ca micii meseriași ori țăranii cu oarecare stare să se folosească de credite ale băncilor populare pentru a se extinde și a căpătata o și mai mare autonomie față de dările către stat.
Ca toți membrii burgheziei în creștere Brediceanu a simți nevoia să se implice și în activități economice. S-a preocupat şi de problemele economice ale Banatului. În 1889 s-a înfiinţat la Lugoj institutul de credit şi economii „Lugojana” a cărui membru fondator a fost, alături de Mocioneşti (fondatori şi finanţatori a numeroase institute de credit româneşti), Constantin Rădulescu, George Dobrin, Emanuil Ungureanu, Ilie Trăilă, Teodor Seracin, Gheorghe Popovici, Titu Haţieg, Ştefan Petrovici şi alţii. În 1896 s-a fondat la Chizătău, sat deosebit de dezvoltat din apropierea Lugojului, institutul de credit „Chiseteiana”, la care a participat şi Coriolan Brediceanu ca acţionar. Prin această formă de asociere bănească mulți lucrători ai pământului au putut să ajungă la credite avantajoase pentru a-și spori numărul de vite ori inventarul agricol.
Mai trebuie spus că până la declanşarea primului război mondial în oraşul Lugoj funcționau numeroase instituții de credit (Poporul; Economia; Lugojana; Banatul; Agricola).
Familist convins, Coriolan Brediceanu, a crescut împreună cu soția sa Cornelia (n. Rădulescu) patru copii: Tiberiu, muzician şi folclorist, Caius, politician şi diplomat, şi Sempronia și Cornelia, soţia lui Lucian Blaga ce ai dus mai departe faima celebrei familii de cărturari patrioți lugojeni.
Nu mai puțin celebru a fost și pimul născut al avocatului, muzicianul dar și juristul Tiberiu Brediceanu născut la Lugoj la 2 aprilie 1877.
A participat și în calitate de deputat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
După primele clase primare încheiate acasă a plecat la studiu la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj confom unei tradiții de familie. Toți Bredicenii plecau la școli renumite din puternicele comunități greco-catolice din Ardeal.
Tot urmând tadiția familiei studiază la Facultatea de Drept de la Budapesta pentru a deveni jurist.
A participat la înființarea Teatrului Național, Conservatorului și Operei Române din Cluj (al cărei director a fost). A fost și membru corespondent al Academiei Române, președinte al Conservatorului „Astra” din Brașov, director al Băncii „Albina”, sucursala Brașov. Folclorist pasionat, a cules peste 2.000 de melodii populare, în special bănățene și maramureșene.
Creația sa dedicată scenei a fost gândită pentru teatrul de amatori, fiind concepută astfel încât să fie accesibilă din punct de vedere tehnic și să pună în evidență un limbaj predominant folcloric. Simplitatea și coloristica bogată a unor lucrări, precum: La șezătoare (1908) și Învierea (1936) i-au atras compozitorului simpatia publicului.
Utilizarea permanentă a citatelor folclorice, armonizarea tonală clasică, tenacitatea în valorificarea muzicii populare sunt prezente și în muzica simfonică, de cameră și vocală.
Între anii 1927 și 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat ca folclorist cu Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor din București, activând intens în domeniul culegerii de folclor (peste 2 000 de melodii) în țară și peste hotare.
Activitate politică
A fost membru al C.N.R. Brașov și a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ca delegat al „Societății pentru fond de teatru român” Brașov. A fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat între 1919 – 1920. Se stinge la București la 19 decembrie 1968 la vârsta înaintată de 91 de ani.
…
Caius Brediceanu, notarul Marii Unirii de la Alba-Iulia
Caius Brediceanu a fost al doilea fiu al marelui avocat și politician Coriolan Brediceanu. Studiile le-a început la Lugoj, apoi la Gimnaziul evanghelic din Sebeș, Liceul German din Sibiu, iar ultimele două clase le-a terminat la București și Iași. La insistențele tatălui său, avocatul Coriolan Brediceanu, tânărul se pune cu burta pe carte și învață mai multe limbi străine.
În 1896 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Viena, dar a abandonat-o rapid în favoarea Facultății de Drept a Universității din Viena, de unde a obținut doctoratul în drept și științe politice. În paralel, a urmat și cursurile de filosofie la Universitatea din Paris.
Înfrânt în lupta electorală, Caius mai primește o lovitură odată cu mobilizarea la bateria sedentară din Lugoj. Și cum lucrurile păreau că nu pot merge mai rău de atât, în februarie 1918, este trimis pe front. Nu se sperie cu una cu două. Luptă cu arma în mână, doarme în tranșee, iar în toamna aceluiași an pune osul la organizarea Gărzii Naționale Române din localitatea Pola. Vitejia de care a dat dovadă stârnește aprecierile camarazilor, și totodată îi aduce medalia Signum Laudis.
Terminate studiile, tânărul Caius Brediceanu s-a întors în Banat și s-a îmbarcat în cariera politică. S-a înscris mai întâi în mișcarea națională, sprijinind candidatura tatălui său. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde a fost desemnat notar al istoricei ședințe din Sala Unirii. A fost ales membru în Marele Sfat Național Român. În 1919 a fost numit subsecretar de stat la Ministerul de Externe și a fost ales delegat al României la Conferința de Pace de la Paris, reprezentând interesele Banatului.
În 1921 a intrat în guvernul lui Take Ionescu, primul ministru bănățean din România Mare, cu funcția de Ministru de Stat pentru Ardeal și Banat. De aici Brediceanu a intrat mai departe în corpul diplomatic, fiind numit ministru plenipotențiar la Rio de Janeiro, în relația cu Argentina, Brazilia și Chile. În 1927 a fost numit ministru plenipotențiar la Vatican. Între 1930-1931 a fost ministru plenipotențiar în Austria. În țară, a fost ales deputat în 1919 și între 1926 – 1927. A fost membru al Partidului Național Țărănesc. S-a stins din viață în 1953 în comuna Lădești, Vâlcea.
Rânduile de mai sus sunt doar o secțiune prin istoria de peste două secole a acestei prestigioase dinastii de cărturari și politicieni bănățeni ce a trudit și suferit umilințe pentru această nație.