0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Din Siria, Maroc și Algeria, ilegal spre Occident

Polițiștii de frontiera de la Curtici au oprit călătoria spre Occident a trei migranți din Siria, Maroc și Algeria. Unul dintre ei avea un act de identitate fals.

Luni seară, polițiștii de la Curtici au văzut pe câmp doua persoane care mergeau pe jos spre Ungaria. Le-au oprit și au aflat ca sunt din Algeria și Maroc și ca încercau sa ajungă în Europa de Vest însă nu dețineau actele necesare așa ca nu le-au permis trecerea.

Cea dea treia persoana este o femeie din Siria care a încercat sa intre în Ungaria cu acte false.

„La controlul de frontieră, aceasta a prezentat un document de călătorie eliberat de autoritățile din Austria. La verificarea documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care femeia a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări”, au transmis polițiștii de frontieră.

Femeia a intrat în România în baza unei vize de studii, însă pentru a ajunge în Austria nu deținea actele necesare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :