Straniu fenomen, Securitatea, adică poliția politică a lui Ceaușescu, a rămas o temă fierbinte a politicii românești la aproape 30 de ani de la ieșirea din ceaușism. Sunt pur și simplu stupefiat de felul nonșalant-iresponsabil în care Dragnea și Tăriceanu se raportează la SRI sau la cine știe ce servicii secrete ca la vechea Securitate. Cum ar veni, că și Securitatea e o parte a celebrului Stat Paralel. Sigur, aberația susținută de cei doi nu merită nicio atenție, dar opiniei publice ar trebui să i se reamintească mereu de un fapt: Securitatea nu a putut fi patriotică din simplul motiv că ea îl proteja de Ceaușescu de propriul popor.
Dacă acest argument vi se pare destul de serios, am să vă povestesc un episod de la finele anilor ’70, când am terminat facultatea și am primit repartiția la liceul din Gătaia. (Așa se proceda atunci: primeai post în ordinea mediilor și, dacă renunțai la repartiție, puteai fi profesor suplinitor. Desigur, mai ales prin sistemul numit atunci p.c.r. — pile, cunoștințe, relații.) Domnul Profesor Eugen Todoran ținea să rămân în Timișoara și mi-a spus că o să meargă unde trebuie ca să pună o vorbă bună pentru ca să ajung asistent la studenții străini. Ca să înțelegă lumea de astăzi, înainte de 1989 veneau în România foarte mulți studenți din țările Lumii a Treia la facultate și făceau un an pregătitor, când învățau limba română. Acel departament din cadrul Universității a avut o serie de cadre didactice care, peste ani, aveau să ajungă nume importante în viața culturală și social-politică românească. Revin la povestea cu Domnul Todoran, căruia i-am spus că nu e nevoie să meargă Domnia sa la mai-marii centrului universitar, fiindcă o să vorbească taică-meu. Discuția asta se purta la Domnul Todoran acasă, în prezența fiului său Radu. Domnul Todoran m-a întrebat extrem de țâfnos: „Ce poate să facă taică-tu în povestea asta?” „Cum ce poate să facă? Doar e primar la Jimbolia!” La care domnul Todoran a răbufnit imediat, ușor iritat: „Mai termină cu glumele astea, nici acum nu ești serios! Asta-i o altă poantă de-a ta…”
Radu râdea căci și-a dat seama că Domnul Todoran nu știa că taică-meu era primar la Jimbolia, așa că i-a spus, printre râsete, că totuși era adevărat acest „amănunt”. Și Domnul Todoran a conchis: „Terminați cu prostiile voastre! De unde să îmi imaginez eu că copilul primarului din Jimbolia citește Guénon și cărți despre Masonerie?” Și eu, și Radu am râs de ne-am prăpădit.
Evident, misiunea Domnului Todoran a eșuat, iar a tatălui meu nici nu a început-o. El mi-a spus așa: „Mai bine mergi la Gătaia și faci stagiatura de trei ani, decât să devii asistent la studenții străini. Acolo e un post nesigur, fiindcă depinde de numărul studenților străini care vin la studii. Dar cel mai grav lucru e că acolo s-ar putea să fii nevoit să semnezi un angajament cu Securitatea. Tu ești gură spartă, ai prea mult umor și cine știe ce dobitoc întâlnești care nu înțelege vreo poantă de-a ta și te dau ăia afară. Sau te șantajează cu un angajament la Securitate. Ține minte ce-ți spun: din Securitate nu ieși decât cu picioarele înainte!”
Ați înțeles probabil, din povestea mea, cât de odioasă trebuie să fi fost Securitatea de vreme ce tatăl meu a preferat să fiu, timp de cel puțin trei ani, profesor la țară.