Peste aproximativ două luni, Timişoara va deveni un oraș mult mai sigur și mai „comod” pentru cei peste 350 000 de locuitori ai săi.
Pe la mijlocul lunii mai, sistemul de management al traficului, finanțat din fonduri europene cu peste 4 milioane de euro, va deveni operațional. Asigurările vin din partea viceprimarului Timişoarei, Dan Diaconu, care ne-a declarat că întreaga operațiune decurge conform graficului prevazut în relația cu finanțatorii externi.
” Începând cu luna mai, traficul rutier va deveni mult mai prietenos cu șoferii, întrucât sistemul de management al traficului va regla practic semaforizarea în toate intersectiile importante din oraș. Acest fapt înseamnă că semafoarele vor fi sincronizate în asemenea manieră, încât fluidizarea circulației va fi mult mai bună decât este în momentul de faţă” , a precizat Diaconu.
El susține că, grație noului sistem de management al traficului, șoferii vor pierde cu 25% mai puțin timp în aglomerația din oraș.
Pe de altă parte, viceprimarul Timișoarei susține că prin montarea a circa 250 de camere video, aproape întregul oraș va fi monitorizat și va deveni astfel infinit mai sigur în comparație cu situația de astazi.
” Ştiu că unii vor spune că e vorba despre o supraveghere de tip Big Brother, dar nu va fi vorba de chestiuni care să afecteze intimitatea locuitorilor. E vorba doar de faptul că aceste camere video vor putea fi folosite de Poliție pentru a descoperi, acolo unde este cazul, diversele forme de încălcare a legii, cum ar fi agresiuni, vandalizarea unor spații publice sau alte fapte nocive pentru securitatea timișorenilor”, a dat asigurări Dan Diaconu.
Pe de altă parte, sunt voci din societatea civilă care susțin că montarea unui număr atât de mare de camere video va afecta intimitatea oamenilor obișnuiți.
Un avocat cunoscut din Timişoara ne-a precizat că, dacă în ceea ce priveşte siguranța publică, impunerea acestui sistem de supraveghere video va fi un pas înainte, acesta ar putea afecta însă anumite drepturi și libertăți civile, prin expunerea oricărei persoane unei monitorizări impuse automat.
Avocatul, care a dorit să-și păstreze deocamdată anonimatul, a concluzionat pentru Banatul azi, că „deși asemenea practici de monitorizare video se regăsesc în zilele noastre în mai toate marile orașe ale Europei, ele pot fi contestate în instanță de cetățenii simpli, care se pot simți lezați de răpirea dreptului la intimitate în mediul public” !