Din aprilie, condiţii mult mai dure pentru pentru imigranţii din Marea Britanie. Ce categorii sunt afectate

380

Marea Britanie schimbă regulile în privinţa străinilor care vor să se stabilească în Regat. Cei care sunt deja acolo sau cei care vor vrea pe viitor să rămână, va trebui să îndeplinească anumite condiții.

De luna viitoare, imigranţii din afara Uniunii Europene vor primi permise permanente de şedere numai dacă au venituri de cel puţin 35.000 de lire pe an, adică peste 2.900 de lire pe lună. Excepţie fac deocamdată asistentele medicale, cei cu locuri de muncă ce necesită studii de doctorat şi cei care locuiesc deja în regat de 10 ani.

Vor fi însă afectaţi profesorii, jurnaliştii şi unii dintre cei care lucrează în IT.

Indienii, pakistanezii şi filipinezii sunt cei mai numeroşi străini din Marea Britanie. Afectaţi de măsură vor fi inclusiv americanii, canadienii şi australienii, dar și românii care se află acolo sau cei care și-au făcut planuri să ajungă în Regat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.