Din 8 martie, „Happy”-end pentru „Euforia”

149

Euforia TV se va transforma începând din 8 martie în Happy Channel, o televiziune dedicată femeilor şi care va difuza seriale consacrate, precum „Dr. House” şi „Downtown Abbey”, dar şi producţii sud-americane şi un reality-show experiment, informează Antena Group.

Happy Channel se va adresa în principal segmentului feminin din zona comercială (femei din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani), dar va avea oferte dedicate şi întregii familii.

Televiziunea se va poziţiona în zona televiziunilor militante, fapt care, potrivit Antena Group, este o abordare nouă pe piaţă media din România. Astfel, noul post de televiziune îşi propune nu doar să ofere telespectatoarelor producţii de calitate, targetate pe dorinţele şi aşteptărilelor, ci şi să le reprezinte cauzele şi să militeze pentru ele, precizează Antena Group.

La nivelul structurii de programe, Happy Channel va continua seria producţiilor deja consacrate, precum „Dr. House”, „Downtown Abbey”, „Suits” şi „Prizoniera dragostei”. Totodată, televiziunea va difuza şi seriale noi, producţii sud-americane (marca Televisa), europene şi seriale americane.

Potrivit Antena Group, una din marile noutăţi pe care televiziunea Happy Channel le pregăteşte din 8 martie este „lansarea unei producţii proprii, un reality-show experiment, un concept nou pentru piaţa TV din România şi chiar din Europa”.

„Happy Channel este un nume cu care am fost asociată acum ceva vreme. Drepturile de marcă au fost însă cesionate către Antena Group şi mă bucur să spun că Happy Channel este acum exact rezultatul pe care eu mi-l doream: un canal de televiziune dedicat femeilor, dar şi familiei, un post care, contrar tendinţei de tabloidizare, ocoleşte această zonă şi vorbeşte despre valori, despre puterea de a lupta, despre poveşti frumoase şi despre dreptul fiecăreia dintre noi de a-şi găsi fericirea! În strategia canalului pentru anii ce urmează există şi dezvoltarea unui serial românesc”, a declarat Ruxandra Ion, consilier de conţinut al Happy Channel.

Ruxandra Ion, un nume de referinţă în producţia de televiziune din România, a devenit, din luna decembrie, consultant de conţinut al Euforia TV.

Aceasta a obţinut, în septembrie 2014, prin intermediul societăţii Act Smart Television SRL, o licenţă audiovizuală de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pentru a lansa o televiziune cu denumirea Happy Channel. Această televiziune nu a fost însă pusă în funcţiune.

Pe de altă parte, pentru ca Antena Group să poată transforma televiziunea Euforia TV în Happy Channel, este necesară obţinerea unui acord în acest sens din partea CNA. Consiliul nu a luat în discuţie până în prezent acest subiect, însă reprezentanţii Antena Group ar urma să facă demersurile în acest sens în următoarea perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.