Arădeanul Dragoş Grămadă a lucrat la „negru” pentru Servicul Judeţean de Medicină Legală Arad timp de aproximativ cinci ani.
În urmă cu două luni acesta a depus un denunţ la ITM, însă deocamdată spune că nu a fost luată nicio măsură.
„Am lucrat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad din anul 2012 până în anul 2017. De-a lungul acestor ani am cerut să am un contract, chiar şi de voluntariat. M-au tot amânat de la o lună la alta, au invocat fel de fel de motive. Nu luam niciun ban, ci acceptam să lucrez pentru că aveam nişte înţelegeri cu anumite firme de pompe funebre. Îi anunţam când era vreun mort şi ei îmi dădeau bani, 200 de lei. Îmi convenea, ce era să fac”, povesteşte Dragoş Grămadă.
Acesta are 26 de ani şi speră ca instituţiile statului să îi facă dreptate. Acesta explică faptul că reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad s-au spălat pe mâini cu acest caz şi că au dorit să muşamalizeze întreaga situaţie. „Voi deschide o acţiune în instanţă pentru a cere daune morale. Am dovezi că am lucrat ani de zile în acest serviciu al Spitalului Judeţean Arad. Am fost la diferite cazuri în care am ridicat cadavrele, unele dintre fotografii au apărut şi în presa locală. În urmă cu doi ani de zile am intrat în Penitenciarul Arad, de unde am ridicat un spânzurat, asta deşi nu eram angajat în acte la Medicina Legală”, mai povestește Dragoş Grămadă.
Fotografiile ataşate acestui material sunt făcute de-a lungul anilor, iar Dragoş Grămadă apare alături de angajaţii Serviciului de Medicină Legală Arad.
sursă: livearad.ro