Dezbatere publică în Consiliul Local Timișoara despre PUZ-ul unui bloc de locuințe

288

La Primăria Timișoara, în sala de şedinţe a Consiliului Local, de pe bulevardul C.D.Loga
nr.1, va avea loc o dezbatere publică pe marginea „Proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Bloc locuințe colective”, str. Dumitru Kiriac nr.17A, Timișoara.

Evenimentul are loc joi, 19.07.2018, ora 14 00 și sunt așteptate la să participe la dezbatere toate persoanele interesate.

Cei interesaţi se pot adresa şi în scris, Direcţiei Secretariat General –Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro . , până la data de 19.07.2018, ora 12 00.

Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant.

Legat de a această dezbatere publică, Asociatia Culturala Salvati Patrimoniul Timisoarei, are de făcut unele precizări extrem de importante.

”Subscrisa Asociatia Culturala Salvati Patrimoniul Timisoarei referitor la dezbaterea publică pe marginea „Proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Bloc locuințe colective”, str. Dumitru Kiriac nr.17A, Timișoara, beneficiar S.C. SEDAKO GROUP S.R.L., proiectant S.C. RD SIGN S.R.L. avem urmatoarele obiectii:
• Conform Regulamentului Local de Urbanism al Municipiului Timisoara si a planselor aferente de pe site-ul primariei, terenul la care studiul de opurtunitate face referire si este supus dezbaterii publice, are interdictie definitva de construire, iar conform ART 9 din RLU Reguli cu privire la forma şi dimensiunile terenurilor pentru constructii aliniatul 9.10 scrie ca: Suprafetele neconstruibile dintr-un teren sunt cele destinate pentru scopul de utilitate publica. Desi cei care au intocmit PUZ-ul fac referire la PLU al Municipiului Timisoara, dar nu iau in considerare culoarea alba conform Legendei Plansei PUG-ului. In concluzie, cvartalul mentionat de pe strada Dumitru Kiriac nr. 17A are interdictie defintiva de construire, fapt stiut si de cei de la Directia de Urbanism. Studiul de opurtunitate nici nu trebuia luat in discutie de Directia de Urbanism. Solicitam clarificari in acest sens…
• Situatia parcelei retrocedate in care beneficiarul doreste sa realizeze o investitie nu este clara am putea spune chiar misterioasa, din aceasta parcela ce a fost retrocedata unei familii face parte si o bucata din strada Kiriac(?!). La care se mai adauga, ca cel care a achizionat acea parcela, chiar imediat dupa retrocedare la momentul respectiv era functionar public, iar in declaratia sa de avere nu apare nici terenul, nici sumele incasate in urma vanzarii terenului catre beneficiar.

Prin acest document dorim sa instiintam, consilierii locali, Primarul Timisoarei, ca cele enuntate de catre noi mai sus ar trebui verificate in amanunt pentru a nu se incalca Regulamentul Local de Urbanism si nici Legile Republicii Romania.

Din motivele enumerate mai sus avem suspiciunea ca s-au produs fapte ilegale si ca ceea ce am relatat noi, trebuie, verificat de Directia Juridica a Muncipiului Timisoara cu atentia cuvenita si solicitam ca acest Proiect de Hotarare sa fie retras pana se vor clarifica cele solicitate de noi.”, au transmis reprezentanții Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.