UVT își dorește să pornească o discuție asupra fenomenului de bullying. Fenomenul generază o temă de discuție sensibilă, care îndeamnă la vulnerabilitate și empatie.
Toți cei doritori să participe în cadrul dezbaterii sunt așteptați joi, 27 martie, începând cu ora 12:30, în Aula Magna, etajul 1, la sediul UVT, situat pe Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 4.
Evenimentul își propune conștientizarea fenomenului de hărțuire, bullying și violență în școli. Ținta dialogului este recunoașterea, prevenirea și combaterea violenței.
„’Am râs și eu… până nu a mai fost amuzant’
Ce înseamnă o glumă care doare? Unde tragem linia dintre distracție și umilință? Cine sunt victimele, agresorii și martorii – și cum putem face o schimbare reală? Vino să discutăm deschis despre hărțuire, bullying și violență în școli! O conversație sinceră despre cum să recunoaștem, să prevenim și să combatem acest fenomen.
Alătură-te unei dezbateri interactive în care vom discuta despre povești reale, perspective, provocări, dar și despre soluții și acțiuni concrete! Vocea ta contează! Hai să schimbăm împreună regulile jocului”, este mesajul publicat de UVT.
Conferințele și dezbaterile organizate de UVT au, de obicei, intrare liberă. Iată mai multe detalii despre eveniment.