Dezastru pentru industria hotelieră din România. Cu cât au scăzut veniturile față de anul trecut

228

Pandemia COVID-19 a avut un impact foarte rapid şi drastic asupra sectorului hotelier din România, care a raportat pierderi uriaşe comparativ cu anul trecut şi care va atinge pragul de supravieţuire în luna august, arată un sondaj realizat de Cushman & Wakefield, în parteneriat cu Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Conform sondajului, 64% dintre respondenţii din industria hotelieră au resimţit impactul pandemiei instant, din ultima săptămână a lunii februarie, când primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost confirmat.

După declararea stării de urgenţă, în data de 14 martie, numărul hotelierilor afectaţi a crescut la 98% în a treia săptămână din martie, ajungând la 100% în luna aprilie. Pe măsură ce cererea din partea turiştilor străini s-a prăbuşit, gradul de ocupare al hotelurilor din România a scăzut rapid atingând un procent cu un singur număr, rezultând într-o scădere semnificativă a veniturilor.

Decăderea cererii a dus la pierderi în medie de 25,9 euro pe cameră pe zi în aprilie 2020, indicând un declin de 178% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Rapoartele au relevat că sectorul hotelier a trecut printr-o perioadă tulburătoare în prima jumătate a anului 2020, înregistrând în această perioadă un grad de ocupare de 26% în România şi un RevPAR de 17 euro, reprezentând o scădere de 66,1% faţă de prima jumătate a anului 2019. Ca urmare a măsurilor guvernamentale de a închide temporar frontierele şi de a interzice adunările, marea majoritate a hotelurilor din România au fost închise. Potrivit sondajului, 75% din hotelurile din România au fost închise la sfârşitul lunii martie. Cu reducerea restricţiilor, multe hoteluri încep să se redeschidă, dar există încă 2% din hoteluri care intenţionează să se deschidă doar anul viitor.

Pentru a face faţă acestei crize neprevăzute, hotelierii au luat măsuri drastice pentru a-şi reduce costurile, inclusiv concedierea personalului. Conform sondajului, aproximativ 29% din forţa de muncă este deja concediată. Dat fiind faptul că situaţia nu s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, este nevoie de un ajutor urgent pentru a evita un impact mai mare asupra forţei de muncă în sectorul hotelier.

Întreaga analiză, pe adevarul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.