Dezastru în vestul țării produs de vijelie. Stâlpi căzuți și copaci smulși din rădăcini în Arad și Timișoara Video

6276

Vijelia care s-a abătut asupra mai multor județe din vestul țării, așa cum au atenționat meteorologii, anunțând un cod galben de vânt puternic, a produs pagube, atât la Arad, cât și la Timișoara. Mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate au fost puşi la pământ sau avariaţi din pricina vântului puternic.

Potrivit ziardearad.ro, un nuc a fost rupt, iar crengile acestuia au ajuns pe firele de curent, incident petrecut pe strada Nicolae Dărăban din Arad. De asemenea, un stâlp de lemn stă să cadă pe şosea, în satul Cintei, comuna Zărand. A fost anuntaţ SVSU Zărand care se va deplasa la faţa locului. Un alt stâlp de curent este căzut pe o stradă din localitatea Turnu, aparţinătoare de oraşul Pecica.

Nici şoseaua care străbate localitatea Sintea Mare nu a scăpat de vijelie, un copac fiind rupt şi căzut pe drum. De asemenea, mai mulţi stâlpi sunt înclinaţi şi există risc de cădere, pe calea Bodrogului din municipiul Arad.

Și la Timișoara, mai mulți pomi din Parcul Rozelor au fost smulși din rădăcini de vântul puternic care suflă, potrivit meteorologilor, cu peste 65 km/h. În mai multe locuri din oraș, de asemenea, mai multe crengi ale copacilor s-au rupt și au fost împrăștiate pe drum și trotuare. Gunoaiele din coșurile ticsite, de pe domeniul public, sunt luate de vânt și ridicate la zeci de metri în aer, oferind o imagine și mai dezolantă orașului.

Avertizarea de cod galben de vânt se menține până mâine, 23 februarie, la ora 16.00, în Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei. La munte vântul va sufla cu viteze de peste 90-100 km/h.

foto – arad24.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.