1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Detalii oribile în cazul crimelor din Banat. Arădeanul și-a schingiuit soția ca în timpul Inchiziției, până la moarte

Detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul crimei de la Arad, petrecută vineri. Aceasta a replicat crima petrecută cu o zi mai devreme, la Timișoara: soți geloși și-au căsăpit la propriu nevestele. Coincidențele se țin lanț. În niciunul din cazuri bărbații nu au avut dovezi concrete din care să reiasă că femeile îi înșelau. Doar un gând care le rodea mintea. Orbiți de gelozie, le-au omorât, la impuls. După comiterea faptelor, amândoi s-au urcat în mașină, cu gând să se sinucidă, unuia dintre ei reușindu-i.

Vineri, 25 mai. La primăria din Vârfurile, Arad, sună telefonul. Un localnic a avut un accident mortal pe DN76. A intrat frontal, în viteză, într-un autotren, cu partea mașinii dinspre șofer. Bărbatul a murit pe loc. Soția sa era de negăsit, astfel că viceprimarul, însoțit de un polițist și de o rudă s-au dus la ea acasă. Li s-a părut suspect că femeia, care era casnică, nu răspunde și au forțat ușa. Înăuntru, oroare. Nicoleta Pană, 30 de ani, era moartă, mutilată de cel care îi fusese soț. Sursele EVZ arată că Ionel Pană, 40 de ani, și-a dus vineri copilul la școală, a revenit acasă, și a început să își bată soția. ”Era obsedat că aceasta îi era infidelă, deși toată lumea știa că își vedea doar de casă și de familie”, arată sursele noastre.

Torturi ca pe vremea Inchiziției

Mai întâi a strâns-o de gât. Apoi, ca să nu țipe, i-a îndesat mâneca unei cămăși în gură și a început să o lovească, până a căzut la podea. Bărbatul a pus mâna pe o daltă, cu care a continuat schingiuirea femeii, bătându-i-o în cap, cu un ciocan, de două ori. A continuat tortura cu un cuțit de bucătărie pe care i l-a înfipt soției în inimă.

În final, a decis să încheie și el socotelile cu viața, s-a urcat în mașină și a pornit pe DN 76. La primul tir care i-a ieșit în cale a apăsat maxim accelerația, a intrat pe contrasens și s-a izbit de vehicul, calculând atent unghiul. Impactul a fost mortal pentru șoferul criminal. Cei doi soți aveau un băiat de 8 ani.

Crimă ”copy-paste”

Joi noapte, un gorjean de 29 de ani și-a ucis soția, în apartamentul familiei din Timișoara. A înjunghiat-o cu un cițit de bucătărie, în spate, de zeci de ori, țipând ”Ți-am spus să nu mă înșeli”. Sorin și Raluca Olteanu erau din Târgu Jiu, iar după nunta din 2017 s-au mutat. Bărbatul lucra ca șofer de tir în Germania, și era obsedat că de nurii preaubitei sale soții se bucură alții, cât timp era plecat. După ce și-a lăsat soția într-o baltă de sânge, a încercat să își ia viața cu același cuțit, însă nu a avut sufientă putere să și-l înfigă în inimă, arată anchetatorii, prin urmare s-a urcat la volan, și a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, pe Caleea Lugojului. Stâlpul a căzut, însă bărbatul a supraviețuit. A mărturisit crima polițiștilor de la Rutieră ajunși la locul accidentului: ”Mi-am omorât nevasta”.

Operat după accident, sâmbătă, bărbatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. ”Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au solicitat Tribunalului Timiș arestarea preventivă a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie (omor comis asupra unui membru de familie –respectiv asupra soțului) ,prev. de art. 188 cod penal ,constând în aceea că, în noaptea de 23/24.05.2018, acesta i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei în vârstă de 26 de ani, în timp ce se afla în locuința sa situată în Municipiul Timișoara”, informeazză anchetatorii.

Sursă: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :