Destin dramatic departe de casă! Familia unui român mort peste hotare face colectă pe Facebook pentru repatriere

223

Era în ziua de sâmbătă, 23 iunie 2018, pe la ora 18:00, când un bărbat a fost văzut de niște trecători cum se zbătea în apa canalului navigabil Naviglio Grande, între localitățile italiene Bernate Ticino și Castelletto di Cuggiono din provincia Milano, scrie Rotalianul.

Bărbatul era el, Ion Crăescu, iar până la sosirea ajutoarelor, corpul său a ajuns la o adâncime de circa 2 metri sub apă. Pompierii din localitatea Magenta au fost cei care au reușit, prin intervenția lor, să-l scoată la mal iar personalul medical, sosit cu elicopterul la fața locului, i-a aplicat manevre de resuscitare. Încercările de a-l readuce la viață au fost inutile, Ion și-a dat sufletul și a pierdut lupta cu încercările dramatice ale destinului său.

Surorile și cei doi băieți ai săi doresc să îi ducă trupul neînsuflețit în România dar nenorocirea i-a luat pe nepregătite iar cheltuielile nu sunt mici, atunci când nu te aștepți la așa ceva. De aceea, membrii familiei, susținuți de „Casa Funerară Diaconu” din Italia, care se ocupă de repatrierea corpului, au organizat pe Facebook o colectă la care poate participa oricine dorește să ajute acest român să se întoarcă pe pământul natal al țării sale.

sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.