Într-o frumoasă recenzie pe care o scrie despre cartea lui Mircea Mihăieş (şi a lui Ilie Stepan), Marian Odangiu are o frază memorabilă: „Am cunoscut în viaţa mea două personalităţi geniale, Nichita Stănescu şi Ilie Stepan”.
Marian Odangiu scrie critică literară, eseu, poezie, scenarii pentru… operă, deci are o importantă trecere prin cultură. A trăit un şir de întâlniri memorabile, care îl ajută să selecteze nume şi superlative. A fost alături de Ilie Stepan… o viaţă de om. Să fie invidios pe Mircea Mihăieş fiindcă a scris această carte care pune în valoare Timişoara ca niciuna de până acum? Nu aş fi folosit cuvântul „genial” despre Nichita Stănescu. E un mare poet, unul dintre poeţii care schimbă faţa literaturii române, dar genial? A trăit lângă noi, am stat de vorbă cu el, l-am admirat, l-am ascultat cu bucurie şi cu sfială. A fost o prezenţă vie, vizibilă, cu iubirile sale, cu prietenii săi, cu versurile rostite sau dictate, memorabile sau inegale. Ca orice mare scriitor, a avut „şcoala” sa, dar şi contestatarii săi. Am fost de mai multe ori împreună cu cel mai de seamă admirator, traducător, prieten al său, Adam Puslojić, care repeta cuvântul „genial” când era vorba de Nichita. Am citit multe articole, studii, cărţi ale lui Gheorghe Grigurcu, ce-l aşeza pe Nichita în umbra unor mari poeţi de azi: nu era el cel mai mare. Dar parcă aş fi alături de martorii lui Nichita capabili să aplaude: e genial.
Citesc cartea lui Mircea Mihăieş despre Ilie Stepan — Mircea Mihăieş scrie despre (cu) Ilie Stepan, după ce a scris mii de pagini despre Faulkner, Joyce, despre marii autori de ieri şi de azi. Scrie cu o admiraţie vie despre Ilie Stepan — despre felul în care exprimă, ca nimeni, Timişoara de azi cu iniţiativele ei, cu creatorii ei, cu pedagogii şi personalităţile ei. Se degajă din fiecare pagină „bunul-simţ” al celor doi: şi al celui care întreabă (eruditul Profesor), şi al celui care răspunde: Ilie Stepan. De la distanţa operei sale, cu exerciţiul scrisului său, Mircea Mihăieş fuge de superlative. A scris o carte întreagă, după cărţile sale bine ştiute, despre Ilie Stepan. L-a desoperit.
Marian Odangiu spune despre prietenul său că e genial. Ca şi Nichita. E o propoziţie necesară, atunci când există cartea lui Mircea Mihăieş despre Ilie Stepan.