2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Despre cum să devii miliardar. Curs festiv la Timișoara…VIDEO

„Veți deveni miliardari” a strecurat în discursul său un profesor cunoscut pentru umorul mai sprinten pe care-l folosește. Cine nu ciulește urechile când are așa o perspectivă fabuloasă de a se căpătui? Dar chiar dacă nu vor număra miliardele în conturi, mai important e să fii om realizat în munca pe care o faci cu drag și har.

Cei mai proaspeți absolvenți ai facultății de jurnalism din cadrul Universității de Vest din Timișoara au primit azi ultimele sfaturi. A avut loc atât de așteptatul, de unii, curs festiv de final de școală. De fapt, se numește, după numele din buletin, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, dar tinerii tot ziariști se vor a fi. Câți din ei se vor apuca de această meserie este greu de spus. Au început un număr de 52, iar acum, la final, mai sunt 35 de absolvenți ce și-au arborat cu mândrie toca universitară.

În Aula Magna a Universității a răsunat binecunoscutul imn academic „Gaudeamus igitur” care îndeamnă la bucurie. A fost bucuria de a trece o ultimă etapă din perioada de formare și de a se recomanda de acum înainte ca tineri specialiști în domeniile pe care le vor aborda. Flori, zâmbete, glume, mulțumiri către părinți și dascăli, toate și-au avut locul în festivitatea lor entuziastă. Nu a lipsit nici multitudinea de fotografii făcute cu tot soiul de gadgeturi ce le stăpânesc ca unii ce se vor ocupa de mass media.

Seria de cuvântări festive, dar deloc pline de morgă festivistă, a fost deschisă de prodecanul Claudiu Mesaroș, ce a scos în evidență multitudinea de specializări masterale ce pot fi urmate în continuare. Chiar dânsul dacă ar fi pus să aleagă nu prea ar ști în ce direcție să se îndrepte. A accentuat cât de căutate sunt specializările făcute într-o limbă străină. Iar specializarea de „consiliere filozofică” a crescut cel mai mult în preferințe, devenind rapid ceva foarte căutat pe piața europeană.

A urmat la microfon cel numit de studenți părintele lor spiritual, dar în egală măsură și bunul lor prieten, dascălul de jurnalism Marcel Tolcea. Dânsul a insistat pe lângă părinți să nu lase tinerii să se blazeze repede și să se mulțumească cu atât. E obligatoriu pentru un tânăr specialist să nu întrerupă rutina studiului și să continue o pregătire masterală imediat din acest an. Nu peste un an sau doi sau cine știe când. Iar una din cele câteva povețe ce să le ducă cu ei și să mediteze la noimele sale, se referă la bucuria de a lucra într-un domeniu atât de diversificat și modern. Dar cel mai important se pare că este faptul de a avea conștiința curată și nevândută nimănui.

Omul de televiziune prin excelență, dascălul universitar Lucian Ionică, a scos în evidență că această meserie este extrem de competitivă. Mulți încheie studiile, dar nu toată lumea își găsește locul pe piața media, dacă nu dublează cunoștințele cu multă pasiune și dăruire. Dar tehnologiile în plină expansiune pot acoperi necesarul de specialiști în multe alte domenii conexe. Dacă se închid ziare clasice, tipărite pe hârtie, apar blogurile, apar publicații multimedia, apar noi televiziuni, unele de nișă, altele de mare amploare. Unul din visele mentorului este ca după ani să se poată mândri că unul ori altul din vedetele vremii să-i fi fost student.

Studenții Răzvan Danc, șeful de an al tinerilor gazetari, și moderatoarea întâlnirii, Ramona Dumitrescu, au ținut să mulțumească tuturor, începând cu „mama, tata, mamaie și tataie”, ce au făcut eforturi de a-i sprijini moral, dar mai cu seamă material în anii de căutare a profesiei. Au fost la fel de importanți ca și profesorii lor. Fără borcanele de zacuscă de acasă și fără pachetele de șnițele, viața de student ar fi fost mai grea și mai searbădă.

Ultimul și cel mai solemn moment a fost rostirea în cor a jurământului specific profesiei. De acum începe licența, dar și binemeritata vacanță cu distracția ei. Alții nu vor avea timp nici să răsufle, că deja sunt așteptați în redacții să treacă la treabă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :